Acelaşi azi al izolării şi incertitudinii

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Din bucătăria mea, unde mi-am instalat laptopul şi "biroul" de unde muncesc de acasă, tot cercetez cu religiozitate cifrele din statisticile cu numărul îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de coronavirus în toată lumea. Le răsucesc pe toate părţile, de parcă aş încerca să citesc în stele, în speranţa că voi descoperi unde se îndreaptă şi cât va ţine toată nebunia asta. Într-o lume unde miliarde de oameni sunt obligaţi să stea închişi în case, cu frica în sân, fără să poată ieşi ca să pipăie cu propriii ochi realitatea, bombardaţi de tot felul de zvonuri, de teorii ale conspiraţiei, de spaime apocaliptice, timpul se scurge încet, sub tortura nesiguranţei zilei de mâine. Un mâine care aduce o mulţime de spaime cu el, dar care nu se ştie când va veni. Precum personajul unui film celebru, ("Ziua cârtiţei") ne trezim în fiecare dimineaţă sub cupola aceluiaşi azi al izolării şi incertitudinii. Locul realităţii a fost luat de o sumedenie de scenarii, mai mult sau mai puţin pesimiste. Oamenii n-au mai trăit niciodată aşa ceva. Mai voalat, ca să nu ni se rupă nervii şi aşa întinşi la maximum, sau lăsându-ne pradă disperării, ne gândim cu toţii la dezastre. Se spune că va fi criză economică. Se spune că va fi ca după război. Dar nimeni nu percepe exact dimensiunea a ceea ce va fi. Avem însă exemple în istorie. În 1919 (nouăsprezece nouăsprezece) au murit 100 de milioane de oameni din cauza cumplitei gripe spaniole. De cinci ori mai mulţi decât în Marele Război.

Singura certitudine este că experienţa din 2020 (douăzeci douăzeci) nu va fi uşor de uitat. Va intra în istorie. Copiii noştri vor povesti despre ea nepoţilor lor, aşa cum bunicii istorisesc azi despre război. Ne vom raporta vieţile la înainte şi după coronavirus, aşa cum erele se raportează la înainte şi după Hristos. 

Singurele raze de speranţă par să vină de la prieteni care au ales să se izoleze în mijlocul naturii, care şi-au permis luxul să plece să pozeze păsări şi apusuri de soare şi să se bucure de o tocăniţă făcută haiduceşte la foc de tabără. Coronavirusul nu a ajuns şi la firul ierbii. Şi nici noi n-ar trebui să ne facem prea multe griji dacă după toată nebunia vom putea călca cu tălpile goale pe pământul care încă să ne recunoască drept ai lui. Chiar dacă sunt oricum destui care ne vor întoarce lumea pe dos din lăcomie sau din sete de putere. 

Citit 1460 ori Ultima modificare Marți, 14 Aprilie 2020 19:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.