Pupatul rămâne interzis şi după 15 mai

Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

În anii ‘50, renumitul chirurg plastician Maxwell Maltz a descoperit că avem nevoie de doar 21 de zile pentru a ne adepta unei situaţii noi. Acesta a observat că, după o operaţie plastică, pacienţii săi aveau nevoie de aproximativ trei săptămâni pentru a se acomoda cu noua lor înfăţişare. Concluzia lui Maltz era că este necesară o perioadă de cel puţin trei săptămâni pentru ca o imagine mentală veche să dispară și să apară o alta nouă.

În acest context, nu mă miră absolut deloc când îmi aud prietenii spunând că s-au obişnuit cu perioada izolării. Mai mult chiar, unora a început să le placă. Deşi la început li se părea aproape imposibil să-şi ducă existenţa între patru pereţi, iată că astăzi nu mai ştiu cum să iasă de acolo. De aceea, personal, consider propunerea unui plan de relaxare ca fiind binevenită, mai ales pentru minţile noastre. Nu poţi intra într-o apă adâncă brusc, ci trebuie să înaintezi treptat, până ce zona devine sigură pentru a putea înota.

Raţionamentul recomandărilor este altă poveste. Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate de la 15 mai. Documentul este structurat pe mai multe capitole, în funcţie de activitatea domeniului care urmează să fie redeschis. Eu, una, recunosc, m-am grăbit să citesc recomandările privind funcţionalitatea unităţilor de cazare şi abia apoi pe cele referitoare la activitatea în birourile deschise, având în vedere că lucrez într-o redacţie. De la atâta stat în casă, am un mare dor de ducă. M-am liniştit, însă, repede, de la primul paragraf, întrucât se recomandă ca vizita la hotel să nu aibă scop turistic. De altfel, cine şi-ar dori să călătorească în asemenea condiţii de restrişte. La punctul G (strategic ales?), ni se recomandă să nu ne pupăm cu personalul. Ce fel de deplasare mai e şi aia, în care nu te săruţi straşnic cu cei de la recepţie?

Am trecut, dezamagită, la măsurile care privesc angajaţii care lucrează în birouri deschise. Măcar acolo nu ni se spune nimic de pupat. Şi pentru că mi-a fugit mintea aiurea, m-am oprit la lăcaşurile de cult, unde am înţeles că mi se va permite accesul, doar în urma unui triaj observaţional. Pe scurt, dacă strănuţi, tuseşti sau îţi curge nasul, n-ai voie în casa Domnului, oricâtă credinţă ai avea. Mă întreb, totuşi, cine oare va fi responsabil de triajul efectuat. Sper ca doamna de la lumânări să primească un minim instructaj. Mare nevoie am de o binecuvânare, fie ea şi de la o distanţă de un metru.

 
Citit 1977 ori Ultima modificare Duminică, 10 Mai 2020 16:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.