Boicotul portocaliu la eterul părtinitor rezervat televiziunilor de ştiri (Antena 3 şi Realitatea TV) e o chestiune greu de priceput.
La ce s-or fi gândit pedeliştii când au abordat subiectul: că nu au suficiente trompete cu care să se facă de râs în prime-time, sau că şi-ar putea conserva imaginea încă vreo patru-cinci ani, pentru ca apoi să câştige iar alegerile aşa cum au făcut-o în urmă cu câteva luni?
Dincolo de toate astea, o astfel de hotărâre nu poate fi considerată decât una periculoasă pentru un partid care clamează obârşii democrate.
Dacă te consideri democrat şi dacă valorile partidului tău fac trimitere şi la bunul simţ, atunci nu ai cum să eviţi confruntarea, dezbaterea, chiar dacă acestea se petrec oarecum în ograda duşmanului.
Pe de altă parte, nu poţi căpăta atâta credibilitate cât negru sub unghie dacă îţi expui proiectele politice la OTV, între o repriză de manele cu formaţia Azur şi istoriile unei babe violate care îşi caută acum fii, sau dacă accepţi la nesfârşit catifelata limbă de lemn a moderatorilor de la B1.
Cineva trebuie să îţi spună că nu eşti atât de gras şi frumos cum ţi se pare, iar istoria ne-a arătat cât de periculoasă poate fi o abordare greşită a propriei imagini.
În plus, dacă nu eşti criticat şi atacat atunci când eşti la putere, în momentul în care vei trece în opoziţie vei deveni nimeni, iar în cel mai fericit caz vei fi considerat o cârpă cu care istoria a încercat să şteargă pe jos.
În fine, unii ar putea spune că fiecare face ce vrea în ograda lui, dar tocmai asta este riscant.
Nu poţi impune unor oameni valoroşi, aşa cum pretinde PDL că are, să stea mucles, iar atunci când este cazul să spună ceva, să trebuiască să facă schimb de tricouri cu Magda Ciumac.
E drept, televiziunile de ştiri au fost la un pas să câştige alegerile prezidenţiale, dar la fel de adevărat este că PSD a pierdut cea mai înaltă demnitate din stat trimiţându-şi candidatul direct în jacuzzi-ul unuia dintre patronii de televiziune cu o seară înainte de confruntarea finală.
Cel mai trist este că mass-media începe să joace un perfid rol în acest teatru mocirlos şi o face pe faţă - cei mai cunoscuţi gazetari din România ţin ori cu ursul ori cu iepuraşul şi sunt gata să îşi schimbe opţiunile dacă schimbă şi ziarul sau televiziunea la care lucrează.
Apoi rostul lor, acela de a filtra informaţia brută şi de a o reda aşa cum poate fi ea înţeleasă mai bine, nu mai are nici o noimă acum. Iar pentru asta nu e nici o scuză şi nici o rezolvare imediată.
Dacă se vorbeşte acum despre boicotarea unor instituţii mass-media din motive de conflict politic este cât se poate de evident că unii ziarişti şi-au pierdut capul, dar şi demnitatea şi a început să li se pară că breasla din care fac parte este doar un apendice îndesat într-un pântece scârbos, alături de multicolorlele maţe numite generic partide politice.
