Ce mai e milionul în ziua de azi? Şi nici nu e vorba despre milionul de lei, ci de unul în euro, un milion de bani „grei”, cu acoperire pe piaţa europeană, o sumă bunicică, cu destul de multe zerouri ca să dea frisoane alegătorilor români, mulţi, care n-au la vremea asta nici după ce bea apă.
Milionul acesta generic, cine îşi imaginează că l-ar putea avea şi nu e doar o poveste?, a fost primit în dar de o comună gălăţeană pentru repararea unor drumuri.
Fonduri europene nerambursabile. Sufletele din Fundeni, înglodate până la brâu în noroaie când se duc şi se întorc de la munca pe câmp aveau şansa de a trăi, în această viaţă nu într-una viitoare, puţin mai bine.
Dar o parte din consilieri, aleşii oamenilor, n-au fost de acord. N-au vrut ei să primească banii. Punct şi de la capăt.
Că a fost vorba despre orgolii, că e prostie crasă, că sunt divergenţe între primar şi consiliul comunal, nici nu mai contează.
Important este că milionul nu va ajunge la Fundeni pentru că nouă oameni de-ai locului s-au pus de-a curmezişul.
Şi dacă la ei acolo mintea nu bate fierea adunată împotriva unuia şi altuia, ne aşteptam ca măcar la case mai mari cineva să ia taurul de coarne.
Să reacţioneze în al doisprezecelea ceas Consiliul Judeţean, Prefectura, liderii de partide, europarlamentarii, parlamentarii etc.
Un norod întreg de persoane, cică inteligente şi cu funcţii, care se perindă graţios pe la televizor şi prin balurile tematice, la sindrofii şi conferinţe de presă, n-a găsit de cuviinţă să ia atitudine când nişte ţărani, să nu vă fie cu supărare dar aşa li se spune celor care locuiesc la ţară, au refuzat un milion de euro.
Nu era firesc ca orăşenii aleşi prin funcţii şi organisme, prin parlament şi prin instituţii locale să ia atitudine? Ei bine, nu. Celebrii noştri politicieni tac mâlc de ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ce cotează pentru dumnealor un milion de euro! Ce mai e milionul în ziua de astăzi, când donaţiile la partide depăşesc lejer veniturile anuale ale donatorilor, când sporurile şi primele sunt atât de consistente încât bat salariile cu vechime cu tot?
Există, oricât ar părea de ciudat, oameni în România crizei şi a nevoilor, cetăţeni cu drept de vot şi dotaţi cu exact aceleaşi organe precum ceilalţi, cărora milionul de euro nu le dă frisoane.
Pentru că îl au, au jonglat cu el, l-au mirosit în cine ştie ce afacere, l-au calculat la cine ştie ce procente. E vorba despre politicieni.
Bietele drumuri ale Fundenilor sunt pentru ei doar linii negre pe o hartă necunoscută.
Nu fac nici cât tuşul cu care au fost desenate. Contau în campanie, pe pliantele cu promisiuni, în discuţiile televizate, acum nu mai fac doi bani, darămite un milion de euro!
Tăcerea nepăsătoare a autorităţilor de tot felul, care n-au autoritate nici cât o ceapă degerată în faţa inconştienţilor consilieri ce au votat împotriva intereselor propriilor concetăţeni, spune despre Galaţi mai mult decât orice anchetă a DNA-ului.
Nimeni n-a furat nimic, nimănui nu-i pasă, toată lumea îşi vede de treabă. De treaba lui. Iar nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm, ca un cititor bolnav de indignare, cât putem fi de proşti?
