Întrebaţi-vă colegii de birou sau prietenii din generaţii diferite cum au dat bacalaureatul, cum au fost admişi la liceu sau la facultate.
Fiecare cu varianta lui. Unii examen, alţii dosar, unii la şapte obiecte, alţii la cinci, unii au dat teste naţionale, alţii treapta a doua, unii s-au înscris cinci ani la rând la o facultate, alţii s-au înscris într-un singur an la cinci facultăţi.
De 20 de ani, învăţământul românesc şi-a schimbat formele, s-a sucit, s-a întors în timp sau a încercat să sară peste etape. Dar a rămas cu aceleaşi constante.
Nimic din toate schimbările aduse educaţiei nu a reformat esenţa sistemului. Profesorii au rămas aceiaşi, nu ca persoane, ci ca personaje, iar cu rare excepţii programele şcolare nu au fost aduse la zi, în timp ce metodele de predare sunt mai vechi decât vă puteţi imagina.
Oamenii din sistem sunt rezultatul unui cerc vicios greu de spart. Universităţile se plâng că din liceu le vin elevi slab pregătiţi, iar şcolile dau vina pe universităţi că le trimit rebuturi la catedră.
Iar beneficiarii educaţiei devin victime şi, după absolvire, se transformă într-o altă generaţie de sacrificiu, eventual ratată. Evident, totul se reflectă în societate.
Aşa că voi, cei care sunteţi legaţi de sistem, nu trebuie să mai aşteptaţi nicio reformă de sus.
Părinţii, elevii şi mai ales profesorii sunt singurii care pot să înceapă reforma. De jos. De la clasă.
Părinţii şi elevii prin presiune, iar profesorii prin pasiune: să înceapă să îşi facă treaba fără să aştepte vreo răsplată.
Singura soluţie pare a fi ca profesorii să uite de salariile care determină dezinteres şi prestaţii modeste la catedră, pentru că niciun guvern nu va uita de replica „nu sunt bani”.
Uitaţi-vă la ultimii 20 de ani ca să vă convingeţi că, dacă niciuna dintre părţi nu cedează, ne vom bălăci în continuare în aceeaşi apă în care s-au înecat zeci de generaţii.
Reforma lui Funeriu are toate şansele să fie pusă în practică, după ce mai întâi a fost a lui Miclea, Adomniţei sau Andronescu.
Aproape nici nu contează modificările (substanţiale, de altfel) pentru că reforma adevărată poate pleca doar de jos. Noua Lege a Educaţiei nu va schimba nici apatia, nici salariile de mizerie ale profesorilor, elemente esenţiale pentru reformarea din temelii a sistemului.
Până la proba contrarie, schimbările pe care îşi va pune semnătura Funeriu nu vor aduce nimic nou la nivel de fond.
Tot forma va fi cea care se va schimba, fondul va rămâne acelaşi. Constanta de care vorbeam mai sus în acest text.
Singura speranţă ar fi ca după reforma Funeriu să nu mai apară nicio altă reformă vreme de cel puţin 10 ani.
Să lăsăm lucrurile să se aşeze înainte de a modifica aspecte despre care nici măcar nu se ştie dacă sunt greşite din punctul de vedere al concepţiei sau pur şi simplu au fost aplicate greşit.
E nevoie să se schimbe constanta: forma să rămână aceeaşi câţiva ani ca să înceapă schimbarea esenţei.
