Etapa de vaccinare a piloșilor

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Când autoritățile din România au anunțat strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19, pe lângă cele trei etape de imunizare ar fi trebuit adăugată și o alta, cea a piloșilor, din care să facă parte toți cei care au sărit rândul și s-au băgat în față la vaccinare, chiar dacă legea nu le permitea acest lucru.

Oricum, chiar și neoficial, o astfel de categorie a existat încă de la început, dacă ne gândim că peste 7.000 de persoane s-au vaccinat mai devreme decât ar fi avut dreptul, luând astfel locul angajaților din spitale, al bunicilor noștri sau al rudelor cu boli cronice.

Datele pe care publicația Recorder le-a obținut de la Ministerul Sănătății în această privință arată că pe 4 ianuarie, când în multe județe, inclusiv în Galați, vaccinarea personalului medical abia începea, un jurnalist român era vaccinat la Institutul "Matei Balș" din București. La acea dată, procesul de imunizare era rezervat doar lucrătorilor din sistemul medical.

Cu patru zile înainte, pe 31 decembrie 2020, 13 lucrători din instituții ale sistemului național de apărare națională, ordine publică și securitate națională s-au vaccinat peste rând, la spitalul SRI, iar în aceeași zi, la Spitalul de Recuperare Borșa (jud. Maramureș), 53 de cetățeni care ar fi trebuit să aștepte vaccinul până la startul etapei a III-a au primit prima doză de ser. Exact, cei 53 de "piloși" au mers la spital pentru a se vaccina anti-COVID pe când nici măcar medicii și asistentele din respectivul spital nu fuseseră imunizați.

Exemplele pot continua, dar ideea este cât se poate de clară. Pe lângă cele scrise în strategia națională de vaccinare, în România a funcționat și continuă să existe și o campanie de vaccinare paralelă, destinată celor cu relații, cunoștințe și pile. Sau, pentru a parafraza un citat celebru, suntem cu toții egali în fața legii, dar unii dintre noi sunt mai egali decât alții.

Culmea, deși într-o democrație accesul la date și informații publice ar trebui să fie liber, dacă la conducerea Ministerului Sănătății nu s-ar fi aflat actualul ministru, probabil că jurnaliștii de la Recorder nu ar fi obținut la timp datele solicitate și, astfel, nu am fi aflat despre amploarea fenomenului. Pusă în context, această știre ne ajută să înțelegem mai bine de ce decizia ministrului Sănătății de a face transparente toate datele despre vaccinare a stârnit atâta vâlvă în rândul politicienilor și a serviciilor de apărare și de ordine publică, deopotrivă.

Citit 1457 ori Ultima modificare Vineri, 12 Martie 2021 02:33

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.