În timp ce noi, părinţii şi autorităţile la grămadă, ne scărpinăm în creştet şi amânăm să luăm o decizie cu privire la introducerea educaţiei sexuale în şcoli, România a fost şi rămâne ţara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. Ne permitem să ne ascundem după false pudori, fără să ne punem problema că am fi putut să diminuăm numărul şi dramele copiilor care nasc copii. În timp ce internetul e plin de tot felul de lucruri care luate alandala sunt nocive şi destabilizatoare (pentru că cine s-a mai obosit să verifice ce site-uri accesează copiii într-un an în care totul, şcoală, socializare, chiar şi respiraţie s-a făcut online), noi ne codim să vorbim copiilor noştri cinstit despre lucruri care sunt, în definitiv, normale. Familia nu se prea ocupă, şcoala deloc, cabinetele de planning sunt sublime, dar lipsesc aproape cu desăvârşire, iar psihologii din şcoli nu au timp să discute despre asta. Conform statisticilor furnizate de Organizaţia "Salvaţi Copiii", 40 la sută dintre sarcinile adolescentelor sub vârsta de 15 ani din Europa provin din România. Suntem fruntaşi şi la naşterile tinerelor cu vârste sub 19 ani, un sfert dintre ele provenind din ţara noastră.
La Galaţi, în perioada 2015-2020, avem aproximativ o mie de mămici minore, conform informaţiilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Poate vi se pare puţin. Dar e vorba de o mie de fete care au fost, în cele mai multe cazuri, obligate să abandoneze şcoala din cauza sarcinii. În plus, vorbim de aproape o mie de copii abandonaţi, pentru că, în cele mai multe dintre aceste situaţii, nici tinerele mămici, nici familiile lor nu vor să păstreze bebeluşii.
Ne place să arătăm acuzator cu degetul: aşa le trebuie dacă nu au ascultat de părinţi, religie, morală, profesori, etc. Nu s-ar fi ajuns aici, dacă noi părinţii am fi mai prompţi în ceea ce priveşte educaţia care ar trebui livrată copiilor noştri şi dacă autorităţile ar fi conlucrat ca astfel de cazuri să primească o mai bună integrare în societate. Aceste mame-copile n-ar trebui să trăiască sub greutatea unei greşeli ireparabile, atâta vreme cât suntem cumva complici la comiterea ei prin lipsa unei reacţii corecte.
