Trăim vremuri în care nevoia de încredere în structurile de forță ale statului este la cote maxime. Boli, conflicte militare la graniță și pericolul ca ceva ce generațiile noastre nu au mai trăit să ni se întâmple ne amplifică necesitatea de a ști pe ce ne bazăm. Sau pe cine. Are cine să ia decizii corecte? Are cine să le execute? Sau ne sabotăm singuri, provocând o implozie cu efecte ireversibile, pe care nici mama și nici tatăl structurilor euroatlantice n-ar mai putea să le prevină?
Ar fi poate, nevoie, de un scut antihoție care să stopeze ferocitatea cu care se "lucrează" în structurile de forță, parcă anume să se slăbească încrederea pe care oamenii o au în cei care îi conduc, și care ar trebui să pună osul la apărarea noastră, a țării, pe timp de pace, dar și de război. Să ne imaginăm un scenariu în care un șef băgat mai mult sau mai puțin adânc în colimatorul Justiției ar trebui să comande în situație de criză. Că ar fi nevoie să ia decizii importante pentru el, oamenii din subordine, pentru un cartier, un oraș sau o stradă, iar cei pe care ar trebui să îi mâne în luptă s-ar uita la el chiorâș, punându-i sub legitimă îndoială capacitatea, discernământul și bunele intenții.
E primul pas pe scara neîncrederii, în interiorul structurilor de la care tragem speranță să reprezinte eșalonul de bază pentru siguranța noastră. Încrederea se subminează din interior și lipsa acesteia se amplifică și se agravează odată ce buba iese la suprafață. Nu mai vorbim de lupi paznici la oi, ci vorbim de modele de hoție în sisteme ce ar trebui să lupte cu hoția, sub orice forme. E alarmant că acest lucru se întâmplă în acest context, extrem de fragil. Sperăm să vină alții din afară să ne apere și să ne spună ce să facem, când noi, în grădinița noastră, ne faultăm singuri: oameni ai legii care "negociază" cu interlopi, șefi care dau dispoziții îndoielnice sau ce e mai rău, așa cum din păcate s-a întâmplat chiar la noi, ajung să-și fure subalternii.
Noțiunea de lup paznic la oi cade deja în derizoriu și ajungem în fața unui scenariu pe jumătate desprins din filmele lui Kusturica, pe jumătate din Hitchcock. Poate în mai toate ierarhiile, șefii își fac parte, dar e grotesc și profund demoralizator să știi că taman acolo de unde ar trebui să plece corectitudinea se fură ca-n codru. E un joc în care, pe termen lung, toată lumea pierde, iar pierderile sunt, la nivel macro, ireversibile, iar în caz de... Doamne ferește, vor avea efect de bombă nucleară cu efect întârziat.
