„Ca ruşii, frate, ca ruşii”, aşa a comentat, ieri un muncitor mucalit, cu păr alb în cap, în timp ce jurnaliştii şi oficialităţile săltau în urma premierului Emil Boc, venit să inspecteze rezistenţa digului de apărare de la Dunăre.
Ca ruşii, adică la fel ca în vizitele socialiste de odinioară, când, pentru trecerea tovarăşului, toată lumea trebuia să stea smirnă, muncitorii să se facă şi ei că lucrează (deşi nu aveau piese de schimb pentru maşini), gospodinele să pretindă că gătesc (deşi nu aveau nici cu ce să tulbure apa din oală) şi copiii să se prefacă fericiţi, afişând zâmbete de hârtie colorată în timp ce pe limbă încă mai aveau greţoasa aromă de gumela…
Tot cam aşa s-a întâmplat şi ieri, la Galaţi. Nu îmi place absolut deloc să recunosc, însă am observat câteva lucruri şi mi se pare corect să le spun. Aşa cum am văzut cât de forţată a fost scena cu micuţul care îl ruga, la televizor, pe Traian Băsescu, să nu le taie pensiile mămăiţei şi lui tătăiţa.
La fel însă am observat cât de forţat a fost, ieri, momentul vizitei lui Emil Boc. Trecând peste faptul că în jur de 100 de oameni au năduşit pe diguri, alergând pe lângă premier, trebuie spus cum au fost aduşi pompierii, toţi, în faţa Palatului Navigaţiei – deşi, poate, unii din ei abia aşteptau să mănânce, obosiţi după atâtea ore de muncă.
La fel cum am remarcat şi că o basculantă cu nisip a descărcat încărcătura tot la Palatul Navigaţiei, în locul în care urma să vină Boc, deşi de dimineaţă se stabilise un alt tipic: basculantele se descarcă la staţia de pompare, acolo se încarcă în saci şi numai sacii sunt duşi pe dig…
Am mai remarcat şi fata care, cu o ţigară în gură şi o cutie cu cola în cealaltă, îi spunea premierului, că „ne inundăm, nu mai putem de stres”.
Aşa cum am remarcat şi calmitatea premierului care, imperturbabil, a ascultat toate huiduielile oamenilor şi nu a evitat nici un fel de conflict. Din contră, chiar a mers exact către grupurile dinspre care se auzeau huiduielile…
Şi am mai observat un lucru: cum dimineaţă nimănui nu i se permitea accesul pe dig, pentru a nu afecta rezistenţa structurii făcute din saci cu nisip, pentru ca mai apoi, după amiază, toată cohorta de jurnalişti, oficiali, jandarmi etc. să calce în picioare munca şi nesomnul sutelor de oameni care lucraseră toată noaptea.
De ce încă se mai fac vizite „ruseşti” în România? De ce ni se mai face apel la calm, în condiţiile în care suntem lăsaţi să ne isterizăm, gratuit, la fiecare val de pe Dunăre?
Veţi spune că presa este de vină, că dă importanţă oricărui fleac. Da, dar fleacurile sunt făcute de cei care ar trebui să se concentreze doar pe lucruri importante…
