Dincolo de revigorarea ”frontului comun” din cadrul Alianței Nord-Atlantice, războiul de agresiune dus de Rusia și regimul Putin împotriva Ucrainei a pus în evidență și necesitatea unei mai mari coerențe la nivel european în domeniul securității și apărării comune.
Desigur, încă dinainte de războiul din Ucraina se vorbea de ”Busola strategică” pe care Uniunea Europeană ar trebui să și-o asume la un nivel de ambiție mai ridicat, dar iată că lucrurile au început să se accelereze și până și cei mai reținuți în materie de politici europene comune în domeniul apărării au ajuns la concluzia că este nevoie de mai mult.
Într-o lume în care dreptul forței pare că primează în fața forței dreptului internațional, statul UE de ”putere soft” nu mai este unul fezabil. NATO rămâne, fără îndoială, în continuare principala umbrelă de securitate europeană, dar la fel de adevărat este că UE trebuie să-și asume un rol mai ”hard” în materie de politici de apărare. Iar reacțiile încep să se contureze.
Semnalul cel mai puternic a fost dat prin proiectul comun al celor 14 țări europene, printre care și România, de a achiziționa și gestiona în comun un sistem de apărare antiaeriană. Anunțul s-a făcut tot la sediul NATO din Bruxelles, dar vorbim strict de o inițiativă a statelor europene. Mai mult, vorbim de sisteme avansate de apărare antiaeriană, unele pe care până în prezent le-am întâlnit doar în sistemele mai extinse ale NATO.
Latura ”hard” a viitoarei Uniuni Europene se întrevede însă și din alte inițiative. Sunt state care, în nume individual, ce-i drept, și-au pus la comun resursele pentru a acorda Ucrainei ajutor militar, asigurându-și, totuși, reciproc ”acoperirea” în arii de securitate unde puteau să apară vulnerabilități.
Un pas important este anunțul UE privind instruirea militară pe care ar urma să o asigure pentru mii de soldați ucraineni, dar și noile inițiative de creștere a producției industriei europene de armament.
Acum un an de zile, deși plana pericolul rusesc deasupra Europei, părea încă de neconceput că se va ajunge la un război de o anvergură cum nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial, că vom ajunge să trăim din nou cu amenințarea unor atacuri nucleare sau că țările europene ar putea ajunge sub stare de asediu.
Pusă în fața realității, Europa comunitară pare a se trezi din letargia care a ținut-o departe de ce însemnau politicile de apărare. Alegerea ține de mai mult decât de rezultatul războiului din Ucraina, miza fiind chiar temelia care va sta la baza ordinii mondiale – forța sau dreptul?
