Nimic nu mi s-a părut mai grotesc decât un ministru zâmbind superior în momentul unei tragedii naţionale, care te trimite să cauţi pe Google - o fi o caracteristică a nivelului de cultură, interes şi pregătire a partidului în cauză? – catastrofe asemănătoare în alte ţări.
Trebuie să fii lipsit de sentimente precum o cizmă pentru a face glume într-o astfel de situaţie, iar scuzele ulterioare nu fac altceva decât să demonstreze că unui astfel de om mintea chiar îi serveşte… mai pe urmă.
Rând pe rând, inocenţii născuţi la Giuleşti se duc la Domnul, acompaniaţi inclusiv de birocraţia bisericii care a găsit exact momentul potrivit să-şi aducă aminte de regulile ei, în loc să plângă pe urmele îngerilor.
Facem troc şi cu Dumnezeu în momentul în care rugile noastre doar către el mai pot să se îndrepte, pentru că oamenii, buni sau răi, pricepuţi sau nepricepuţi, au prea puţin de făcut în faţa catastrofei.
Într-o ţară în care copiii pot muri pe capete la maternitate, în care doctorul îţi cere să te ridici de pe patul de suferinţă pentru a-ţi cumpăra medicamentele de la farmacie, într-un loc în care până şi bunele intenţii sunt cenzurate de prostie şi frică, în ţara asta unde identitatea are valoare doar dacă e justificată printr-un carnet de partid, nu mai mor oameni, se scad cifre.
Cinci copii morţi la maternitatea Giuleşti, câteva decese zilnice din cauza căldurii, zeci de pacienţi la oncologie care nu ştiu dacă drumul lor către spital nu are sens unic, sute, mii de pensionari care renunţă la medicamente şi îşi accepta moartea ca pe o datorie la stat. Şi lista rămâne deschisă.
Puteţi adăuga propriile exemple, valabile pentru guvernanţi drept cifre stricte într-o statistică a crizei. Am auzit un politician spunând că în vremuri de criză oamenii mai şi mor. Criza ne omoară? Nu, ne omoară nepăsarea, diletantismul, prostia şi clientelismul.
Ne omoară fizic şi psihic. Restructurarea făcută tot după cifre, de parcă oamenii ar fi doar semne pe hârtie, adânceşte criza, măreşte haosul, ascute nebunia şi dă sărăciei brânci în prăpastie.
Legile anapoda, nepriceperea plină de ifose şi dorinţa de îmbuibare permanentă fac din cei ajunşi să decidă soarta noastră nişte criminali în serie. Ar trebui să putem aresta sistemul, să condamnăm statul…
Şi exact acum, când mor copiii abia născuţi şi se baricadează bătrânii în casă în aşteptarea sfârşitului, pe telefoanele mobile ale deputaţilor din partidul de guvernământ circulă un mesaj cu sumele pe care le vor primi la rectificarea bugetară.
De parcă dreptul la viaţă ar aparţine doar unui partid. De parcă investiţiile ar trebui făcute doar în colegiile unde a câştigat PDL. Ca şi cum doar aparţinătorilor unui singur partid ţara asta le este casă, le este datoare, le oferă un viitor.
Nebunia pândeşte de după colţul istoriei şi ne-o ia înainte, ne depăşeşte, ne orbeşte luciditatea şi bunul simţ. Şi dacă mesajul acela ar fi o simplă întâmplare, valabilă pentru oricine vine la putere, oricând, apariţia lui în clipele când nişte părinţi îşi plâng pruncii sacrificaţi pe altarul dezastrului sănătăţii româneşti, este o culme a nesimţirii. Crase.
