În doar cinci-șase zile, o sută de școli cu risc seismic grav au dispărut din numărătoarea oficială. Mai întâi, a numărat domnul prim-ministru, apoi a rectificat doamna de la Educație.
Ulterior, explicațiile vicepremierului Kelemen Hunor nu sunt nici pe departe clare, în contextul în care acesta afirmă că ”au mai fost niște reevaluări pentru că în PNRR nu puteai să intri cu clădiri cu risc seismic I”. Practic, omul ne transmite că introducerea în reabilitare a unităților de învățământ în cauză va avea loc doar în contextul în care acestea sunt de risc seismic II și ne pune pe gânduri dacă nu cumva ele au fost reîncadrate din pix tocmai în acest scop. Presupunând că nu, realizăm gravitatea indolenței autorităților tocmai din alte date oferite de același înalt oficial guvernamental, e drept, unul fără portofoliu: ”Din totalul de 31.599 de instituții de învățământ din România doar 2.721 sunt evaluate. Sunt în continuare 28.838 de clădiri care nu sunt evaluate”. Aha, de fapt nu știm câte școli funcționează în clădiri cu risc seismic pentru că nu le-a evaluat nimeni cum trebuie.
Necazul este că situația ar fi comică, în stil nenea Iancu, dacă nu ar fi tragică. Treziți din hibernare de dezastrul din Turcia și de opinia publică profund îngrijorată după mișcările seismice neașteptate din Oltenia, guvernanții realizează că, de fapt, nu știu în câte unități școlare este cazul să se intervină de urgență. Nici nu e de mirare că se întâmplă așa ceva într-un stat în care autoritățile îți solicită încă să te prezinți la ghișeu cu acte eliberate de aceleași instituții. Este însă primul pas către progres, în contextul în care evoluția cognitivă pleacă de la simpla realizare a faptului că știi că nu știi. La aceasta, am putea adăuga prioritizarea corectă a școlilor și spitalelor pe lista clădirilor ce trebuie consolidate din punct de vedere seismic. Evident, cu condiția să știm câte sunt. Ar fi un raport al Băncii Mondiale de anul trecut, dar, cel mai probabil, nu cuprinde toate unitățile administrativ-teritoriale, iar experți care să facă evaluări nu prea mai avem. Sunt foarte puțini sau/și foarte bătrâni, dar despre asta altă dată. Deocamdată, includem creșterile de eficiență energetică în categoria consolidărilor reale ale imobilelor cu risc și le numărăm ca pe steagurile faimosului Ghiță Pristanda: două la prefectură, două la primărie... Șeful jandarmilor avea și el o explicație în caz că nu iese socoteala: ”De pus, s-a pus, poate unul-două să le fi dat vântul jos”. Nu prea e de râs.
