Acţiunile celor din opoziţie trădează o vagă nădejde că ar putea izbuti să rezolve ceva suspendându-l pe preşedinte sau introducând o moţiune de cenzură care să bată suav din gene şi pentru parlamentarii nemulţumiţi ai puterii pedeliste.
Şovăiala şi crizele interne pe care nu şi le-au rezolvat cei din opoziţie deşi au avut atâta timp la îndemână, dar şi nepriceperea s-au văzut după un episod politic consumat de curând. Este vorba despre consultările politice de la Cotroceni care au avut loc luni.
Deşi s-a mai vorbit despre absenţa social-democraţilor şi a liberalilor de la consultările cu partidele parlamentare cerute de către preşedinte, mi se pare că s-a pierdut din vedere ceva. Atât unii cât şi ceilalţi par a fi învinşi prin neprezentare într-o luptă pe care ar fi putut cu uşurinţă să o câştige, măcar la capitolul imagine şi dacă şi-ar fi respectat electoratul.
Au invocat ba faptul că n-au ce discuta cu preşedintele călcător în străchinile constituţionale, ba şi-au justificat absenţa spunând că Traian Băsescu nu face nimic altceva decât o mişcare de imagine.
Oricât de justiţiari şi încrâncenaţi s-ar prezenta, trebuie spus că nu erau invitaţi într-o leprozerie, ci li se cerea părerea în cadru oficial despre subiectele pe care le tratează steril şi cu nonşalanţă la televizor - şi vorbim aici despre pensii, despre salariile bugetarilor, despre ce impozite ar mai putea scorni guvernul.
Au preferat să frece mâţul demagogiei şi să lipsească absolut constituţional, în loc să îşi expună obiecţiile sau argumentele şi să încerce să opereze folosind instrumentar politic şi nu măciuci verbale sau tânguieli mioritice de neputinţă.
Din zona neutră, lucrurile să văd cam aşa: nici Ponta şi nici Antonescu nu sunt interesaţi prea tare de subiectele despre care vorbesc cu atâta patos. Reducerea pensiilor, a salariilor sau introducerea unor noi impozite sunt pentru ei doar materie de gargară la televizor.
Nu au nici măcar un sfătuitor care să îi tragă de urechi şi să le spună în faţă că suspendarea preşedintelui şi/sau introducerea unei moţiuni de cenzură nu sunt soluţii pentru scoaterea României din criză, ci soluţii pentru ca ei să pună grabnic mâna pe ciolanul puterii.
Pe când toate astea nu înseamnă să faci politică, ci să joci într-o piesă de teatru absurd cu urmări dramatice.
Istoria asta ilustrează o imagine dramatică pentru români. Pe lângă faptul că nu avem o putere serioasă, care să fie interesată şi de altceva decât de servirea clientelei proprii şi de umilirea a milioane de oameni, nici opoziţia nu dă vreun semn că ar putea însemna o alternativă serioasă, ci mai degrabă un rău viitor pe care să-l folosim pentru a-l înlocui pe cel actual.
