Doi copiii n-au haine de iarnă şi nici lemne pentru încălzit odaia modestă în care stau.
O fetiţă blondă face chimioterapie până la pierderea părului şi răul care creşte în ea nu se dă dus.
Un băiat frumos cade lovit de leucemie şi este dus pe ultima sută de metri în străinătate la tratament.
Ionuţ, un copil cu mama plecată peste hotare, vrea să fie luat la casa de copii. Din cauza absenţei ei, creşte precum o bălărie.
O familie săracă până la disperare locuieşte cu 6 copii într-o singură cameră. Nici părinţii şi nici pruncii n-au de nici unele. Copiii de pe strada Garofiţei umblă singuri, pe drumurile desfundate, către şcoală. Vine iarna şi s-ar putea să nu mai ajungă deloc.
Peste 18.000 de gălăţeni sunt înscrişi pe listele de ajutoare trimise de Uniunea Europeană. Mulţi săraci, bolnavi, bătrâni, prea mulţi.
Andreea, o adolescentă frumoasă ca din poveste aşteaptă încrezătoare o inimă nouă. Cea veche e făcută praf. E prima pe o listă de transplant.
Sunt doar cazurile apărute în ziar în ultimele zile. Prea multe, chiar pentru noi, cei loviţi zilnic de valurile neputinţei de a ajuta pe toată lumea. Pare că, din Ceruri, cineva cheamă copii.
Lumea noastră, prea şubred alcătuită şi atât de sălbatecă nu-i mai încape pe îngeri. Iar lupta celor care vor să ajute, şi sunt mulţi, aşa cum au dovedit cititorii ziarului, este de prea multe ori o luptă cu morile de vânt.
Poţi dona haine, jucării sau lemne, poţi da bani pentru o operaţie, dar cine donează o inimă? Cine echilibrează balanţa sănătăţii unui copil lăsat cu boala lui până e aproape prea târziu?
Cine face ordine în nedreptăţile acestei lumi, în care pruncii suferă, se îmbolnăvesc sau chiar mor nevinovaţi, doar pentru că societatea românească nu se mai însănătoşeşte odată?
Unde sunt controalele gratuite pentru copii, medicamentele gratuite, prevenţia? Unde este legislaţia care să-i apere nu de nenorocul unor boli incurabile, ci şi de inconştienţa şi prostia unor părinţi care nu-i merită?
Pentru că, în balanţa acestor vremuri, de o parte sunt părinţii trişti şi încrâncenaţi, care se vând numai să-şi salveze copilul, şi de cealaltă parte, brute ce nu pot fi comparate nici cu animalele, indivizi sălbăticiţi care îşi bat, îşi agresează proprii copii, sau îi uită definitiv în vreo curte străină.
Parcă niciodată cazurile extreme n-au fost mai multe. Parcă niciodată mărinimia şi înţelegerea gălăţenilor n-a fost mai mare atunci când ziarul „Viaţa liberă” le-a cerut ajutorul.
Însă, numai cu mâna dărniciei cetăţeanului de rând nu vom vindeca leucemia şi cancerul, nu vom reuşi să trimitem cazurile extreme la operaţii limită în străinătate, nu vom face oameni din părinţii care pleacă pe centurile Europei părăsindu-şi copiii acasă, nu-i vom face pe săraci mai bogaţi şi pe bogaţi mai sensibili la durerile din jur.
Picătura aceasta de durere şi milă, ajunsă la sufletul dumneavoastră, al cititorilor, şi întoarsă înzecit înapoi, se poate îneca în oceanul de nepăsare organizată.
Legislaţia proastă, bugetul firav, sănătatea bolnavă şi învăţământul decimat, administraţia politizată şi infinita gargară care ni se serveşte, fără rost şi fără finalitate, dimineaţa, la prânz şi seara, toate fac din aceşti copii, nu cazuri extreme, ci oameni cărora li se ia o şansă. Şansa la viaţă.
