Multiplele crize prin care trece lumea contemporană, manifestate inclusiv sub forma cea mai sângeroasă a războaielor, sunt simptomele unei reașezări a marilor "plăci tectonice" la nivelul relațiilor internaționale.
Fie că ne referim la loviturile de stat de pe continentul african, la criza globală a refugiaților, la războiul din Ucraina sau la războiul din Israel, toate pun în evidență faptul că, pur și simplu, "dreptul forței" este din ce în ce mai des unitatea de măsură în fața "forței dreptului".
Edificatoare în acest sens este prăbușirea lentă, dar sigură, a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care înglobează însăși ideea de drept internațional. Cine și-ar fi imaginat, de exemplu, un scandal diplomatic de proporțiile celui în care autoritățile de la Tel Aviv au ajuns să ceară demisia secretarului general al ONU, Antonio Gutteres, iar oficialii Naţiunilor Unite să nu mai primească, pur și simplu, vize de intrare în Israel!
La rândul său, Consiliul de Securitate al ONU - garantul securității colective mondiale - este pur și simplu blocat de polarizarea Rusia - China, pe de o parte, și Statele Unite, pe de altă parte!
Toată această neputință manifestată la nivelul ONU amintește, în mod dramatic, de prăbușirea precursoarei sale, Liga Națiunilor. Aceasta din urmă, apărută după Primul Război Mondial, își propunea să aducă la nivelul relațiilor internaționale principiile securității colective, ale negocierilor și arbitrajului în caz de neînțelegeri între state. Această construcție s-a prăbușit odată cu ascensiunea militaristă din Germania și Italia, care a dus, în cele din urmă, la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Astăzi, în vremea ONU, autocrația este din nou în ascensiune în Rusia, China, Iran, Turcia și nu numai. Au apărut și noile tipuri de amenințări, inclusiv din partea unor actori nestatali, precum ISIS, Hamas, Hezbollah, dar să nu uităm și de reînvierea unor curente de extremă dreapta în Europa, de "trumpismul" din SUA, de China tot mai militaristă în zona Asia-Pacific sau de statele eșuate din Africa.
Toate acestea sunt fisuri în însăși "structura de rezistență" a ONU. Mai pot salva statele democratice ceva din... democrația globală, a dreptului internațional? Prea mult timp ne-am obișnuit cu ideea că democrația e un "dat natural", un "sfârșit al istoriei". Ei bine, iată că realitatea vine peste noi, (re)învățăm că democrația, egalitatea și libertatea sunt drepturi care se câștigă, inclusiv în relațiile internaționale, foarte greu și se pot pierde foarte ușor. Iar când se întâmplă asta, lumea întreagă poate fi cuprinsă de flăcări!
