Carevasăzică, pontonul pentru pasageri din dreptul Palatului Navigaţiei va mai sta mult şi bine „în conservare”… Acum, nu că dacă am fi intrat în Spaţiul Schengen Galaţiul ar fi fost luat cu asalt de vase de croazieră sau s-ar fi rupt zăgazul traficului transfrontalier pe Dunăre.
Dar uite-aşa, pontonul în care s-a băgat un milion de euro rămâne un fel de monument al unuia dintre cele mai mari eşecuri ale diplomaţiei româneşti din ultimele două decenii. Decizia Consiliul JAI de a amâna discutarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schegen, după refuzul categoric al Olandei şi Finlandei, a avut mai degrabă rolul funebru de a „îngropa” subiectul.
Oficialilor europeni nu le-a rămas decât „să-şi exprime sincerele regrete” faţă de situaţia apărută, iar reprezentanţilor autorităţilor române să ia tonul şi atitudinea unor personaje victimizate. La modul practic, pentru cetăţeanul de rând, cu sau fără Schengen, spaţiul comunitar se deschide „doar cu buletinul” şi, poate, doar membrii Camerei de comerţ româno-olandeze au motiv să dea cu basca de pământ pentru că nu au scăpat de controa-lele vamale de la Nădlac…
Vorba unei florărese cu care discutam zilele trecute, „cu viză, fără viză, cu Schengen, fără Schengen, cine vrea oricum pleacă”. Dar la mijloc rămâne o spinoa-să problemă politică şi un deficit de imagine al României de neacceptat.
Chiar dacă acum de la ministrul de Externe până preşedinţie toţi se caină că „nu au fost respectate tratatele” şi am fost lăsaţi pe nedrept în afara Spaţiului Schengen, pare inadmisibil că întreaga problemă a fost abordată într-o manieră strict tehnică. S-a făcut pontonul Schengen pentru călători la Galaţi, deşi de 15 ani nu a mai oprit vreo navă de călători pe la noi, dar un litigiu comercial poate dura în justiţie ani şi ani de zile.
Şi este adevărat că Olanda şi Finlanda au luat decizia de a ne trânti uşa Schengen în nas la presiunea curentelor populiste sau antiimigraţioniste, dar cum să nu se sature cetăţenii din Haga sau Helsinki de farmecul mioritic în condiţiile cu care îl identifică doar cu şuţii şi cerşetorii „exportaţi” cu zel în ultimii ani. Iar dacă este să fim sinceri, probabil că mulţi dintre aliaţii din spaţiul comunitar care ne plâng acum soarta sunt, în sinea lor, de acord cu poziţia olandezilor şi finlandezilor.
Am pierdut trenul Schengen din martie, l-am pierdut şi pe cel din această toamnă. Deocamdată, singurele reacţii ale autorităţilor române au fost de a pune tălpi printre lalele şi de a ieşi în declaraţii publice cu afirmaţii de genul „operaţia a reuşit cu succes, dar pacientul este mort cu desăvârşire”.
Subiectul Spaţiului Schengen este şi el mort pentru mult timp de aici înainte. Îi putem înjura pentru asta, dacă ţinem morţiş, pe olandezi, finlandezi cu tot neamul lor de vikingi. Dar, tare îmi e că nici măcar supărarea nu ne va ţine prea mult. Ce ne trebuie nou Spaţiu Schengen când pe uliţă a început să se simtă damf de tulburel?
