De unde atâta şoric, dom’ preşedinte?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisarul Şoric de la Piatra Neamţ, cel acuzat că s-ar fi bătut pe burtă până nu de mult cu un actual defunct mafiot, nu are nicio legătură cu poliţiştii care au azvârlit chipiurile peste pârleazul prezidenţial.

Oamenii ăia acuzaţi că au batjocorit însemnele statului erau disperaţi că li se taie salariile şi li s-a oferit o ocazie unică, la acel protest, să facă un gest dezaprobator faţă de cârmaci şi faţă de ce au reuşit aceştia să facă din România.

Sunt simpli angajaţi cu salariile tăiate, cărora a ajuns să le fie ruşine de uniformele pe care le poartă şi pe care i-a durut atunci la bască de ce-or spune autorităţile neatinse de criză despre gestul lor. Atât!

Orice asociere a necăjiţilor ăstora cu alde Şoric este forţată, necinstită şi poate părea chiar nesimţită. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât tocmai şeful statului este acela care face comparaţia, încruntându-se teatral în faţa miniştrilor cabinetului Boc:

„Nu voi evita nici subiectul a ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne. Adică, la băieţii care au început să facă striptease aruncându-şi şepcile, acum îşi aruncă caracterul pe toate televiziunile. Ne aşteptăm şi la alte evoluţii”. Aşa grăit-a Băsescu în faţa curţii ministeriale fără să-şi dea seama că până şi propriile vuvuzele ar trebui să se înfioare de o asemenea grozăvie spusă tocmai de către el.

Ce ştie Băsescu şi nu spune este că Ministerul ăsta de Interne este de câţiva ani în ograda partidului care-i suflă lui în pânze. Ministerul ăsta de Interne, aşa cum este el văzut şi descris de către şeful statului, nu înseamnă în acest caz cei 200 de poliţişti fără chipiu, ci mulţi Şorici cunoscuţi, toleraţi şi promovaţi chiar cu ştirea celor care îl aprobă şi îl susţin pe preşedinte.

Nu zic aici că n-ar exista pramatii şi în rândul celor plătiţi să apere legea, ci vreau numai să atrag atenţia că preşedintele poate fi suspectat că încearcă un joc de discreditare a unei instituţii a statului, doar pentru a-şi salva... pardon propria piele. Lucru grav şi care trebuie numaidecât condamnat.

Asta pentru că rolul unui preşedinte de stat nu este acela de a inventa snoave hazlii ori bancuri cu poliţişti proşti şi corupţi, ci de a apăra şi de a judeca just activitatea Poliţiei Române.

Iar dacă Traian Băsescu vorbeşte despre poate cel mai important minister din Guvernul României ca despre o cloacă pestilentă, înţesată de corupţi, atunci îşi taie singur craca de sub picioare. Asta pentru că atât el cât şi guvernul pe care îl susţine pentru a-i cânta în strună patronează cu bună ştiinţă acest sistem. 

Citit 1035 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.