Deşi "în secret" i se pregăteşte o vilă de retragere, pentru modernizarea căreia statul român a alocat circa 7 milioane de euro, Klaus Iohannis nu pare să aibă de gând să stea pe-acasă nici după încheierea celui de-al doilea (şi ultim) mandat prezidenţial. Chiar dacă, potrivit comunicărilor oficiale, şeful statului nu a avut nici măcar o zi de concediu de odihnă în aceşti zece ani, impresia generală lăsată este că preşedintele abia se întorcea din vacanţă pentru a pleca imediat în alt sejur.
La nivel diplomatic, această activitate "intensă" a dat, se pare, roade, pentru că Iohannis este foarte bine văzut în cercurile politice înalte ale Europei. În acest context, ultima "mutare", cea de a-şi anunţa candidatura pentru şefia NATO, nu a fost o surpriză pentru aproape nimeni şi a fost primită fără prea mari rezerve la Bruxelles.
Intrarea "în piaţă" a fost făcută anul acesta la dezbaterea Parlamentului European de la Bruxelles de la începutul lui februarie, unde Klaus Iohannis a fost prezentat elogios chiar de liderul popularilor europeni, Manfred Weber, cel mai puternic om politic de pe continent. Înscrierea în cursa pentru preşedinţia Alianţei Nord-Atlantice a reprezentat astfel o continuare firească. Deşi această funcţie pare antamată de olandezul Mark Rutte, în favoarea căruia s-au pronunţat deja toate cele trei puteri nucleare din NATO - SUA, Marea Britanie şi Franţa -, a căror influenţă va fi evident decisivă, intrarea lui Iohannis în cursă nu face decât să-i crească cota şefului statului român.
Care ar fi miza, în condiţiile în care şefia NATO pare de neatins? E simplu! Noul portofoliu de comisar european pentru Apărare, care va fi înfiinţat în viitorul cabinet comunitar, după alegerile din luna iunie, ca răspuns la pericolul în creştere reprezentat de Rusia pentru securitatea continentului. Cum pentru poziţia de lider al Alianţei este nevoie de consens, Iohannis are toate şansele să fie "recompensat" pentru o eventuală retragere strategică din cursă cu noua funcţie, pe care actuala (şi probabil viitoarea) preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că o va înfiinţa în noul mandat şi o va încredinţa unei personalităţi din Europa de Est.
Iar mai bine decât Klaus Iohannis nu este nimeni poziţionat, deşi s-au mai vehiculat nume foarte interesante din Polonia (ministrul de Externe Radoslaw Sikorski) şi Estonia (prim-ministrul Kaja Kallas). La urma urmelor, de ce n-ar avea şi România un post de mare importanţă în politica europeană, mai ales că în ultimele comisii n-am prea fost băgaţi în seamă la împărţirea funcţiilor de top?
