După ani de zile de procese, în sfârșit a venit verdictul Curții Internaționale de Arbitraj privind dosarul Roșia Montană. Surpriza a fost și mai mare dat fiind faptul că... România a câștigat acest proces, deși în ultima perioadă am asistat, la nivelul autorităților publice, la un discurs ce pregătea mai degrabă publicul pentru un verdict negativ.
Miza a fost foarte mare, dat fiind faptul că firma Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari de la statul român pentru că a fost împiedicată să-și desfășoare proiectul minier de exploatare a aurului de la Roșia Montană. Mai mult, cireașa de pe verdictul Curții de Arbitraj a fost că firma mai și are de plătit câteva milioane de euro cheltuieli de judecată statului român.
Desigur, premierul Ciolacu nu a pierdut prilejul de a se bate cu cărămida în piept pe tema ”luptei pentru binele poporului” și protejarea de ”greșelile unor oameni politici care au acționat împotriva intereselor României”.
La scurt timp a venit și replica din zona opoziției, cea mai acidă fiind din partea liderului USR, Cătălin Drulă, care a susținut că, prin declarațiile publice din ultima perioadă, Ciolacu & comp. ar fi încercat o manipulare a pieței bursiere.
Cert este că, pe fondul așteptării unui verdict favorabil Gabriel Resources, acțiunile companiei s-au dublat. Pe de altă parte, așa cum au crescut, cotațiile se vor evapora pentru că asta este, prin definiție, regula investițiilor speculative. Cine își asumă să ”parieze” pe bursă trebuie să anticipeze și câștigurile, și pierderile.
În toată povestea, probabil că, mai degrabă, premierul Ciolacu pregătea un discurs justificativ în care o nouă potențială gaură la bugetul de stat era pusă în cârca oponenților politici. Acum, poate că procesul a fost câștigat, dar bătălia politică nu s-a terminat.
Prin urmare, după verdictul benefic pentru România al Curții de Arbitraj, va rămâne în lumina reflectoarelor scandalul electoral, pentru că, nu-i așa, doar ne apropiem cu pași repezi de alegeri. Din păcate, în spiritul tradiției dâmbovițene, Roșia Montană riscă să devină un subiect dus în derizoriu.
Dincolo de asta, încă nu avem soluții viabile pentru ca oamenii din zona Roșia Montană să-și câștige un trai decent, nu avem reguli sau soluții clare nici în ceea ce privește exploatarea resurselor minerale, dar nu stăm foarte bine nici la protejarea mediului sau a siturilor istorice. Iar asta, cu siguranță, ne va costa în continuare...
