Când domnul Goe merge la teatru

Când domnul Goe merge la teatru
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Toate companiile de spectacole, mă refer aici la teatrele de mai mari sau mai mici dimensiuni, în formatul lor clasic sau modern, încearcă să atragă cât mai multe generaţii în săli, dar mai ales spectatori tineri şi foarte tineri, care sunt, evident, publicul adult în formare pe care se vor baza în viitor. În acest sens, am apreciat, în ultima perioadă, preocuparea teatrelor gălăţene de a pune în scenă producţii pentru publicul tânăr sau care pot fi văzute de toată familia, în ideea ca părinţii şi copiii de vârste mai mici sau chiar adolescenţii să poată petrece împreună timp de calitate.

Mă gândesc însă, în lumina unor chestiuni observate în public la asemenea spectacole, că nu ar strica să existe, inclusiv pe site-urile teatrelor, un ghid al părintelui referitor la modul de comportare, atât din partea copilului, cât şi a aparţinătorului (părinte, bunic, frate mai mare etc), astfel încât copilul-spectator să se bucure de experienţă, iar cei din jur să nu ajungă să-şi pună mâinile în cap de exasperare.

Weekendul trecut, de pildă, la spectacolul "Sunetul muzicii" de la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", un copil aşezat lângă o pasarelă montată pe mijlocul sălii a pus continuu mâinile pe partea respectivă a scenei, încurcând şi băgând în sperieţi actorii, nevoiţi să sară, efectiv, peste mâinile lui, fără a mai putea respecta coregrafia momentului sau indicaţiile regizorale. Tot weekendul trecut, la premiera piesei "Fluturii aveau miros de iarbă crudă", la Librăria "Alexandria", un alt copil, probabil nu mai mare de opt ani, a stat nemişcat în braţele părintelui său timp de o oră, urmărind cu atenţie spectacolul, de altfel poate puţin prea profund pentru vârsta respectivă.

Diferenţa între aceste două situaţii o face educaţia. Dacă un copil nu este capabil de atenţie timp de măcar 45 de minute, nu are ce să caute la teatru, decât dacă este un spectacol pentru vârsta lui şi de durată mai redusă. Dacă un copil vine pentru prima dată la teatru, luaţi locuri la un capăt de rând, pentru a putea, la nevoie, să ieşiţi rapid şi în linişte. Asiguraţi-vă că i-aţi explicat copilului ce se va întâmpla în spectacol, pe cât posibil, pentru a evita ca el să se sperie de zgomote puternice, lumini sau alte efecte etc.

Încercaţi să-i insuflaţi copilului respectul pentru actul artistic, arătându-i că şi dumneavoastră vă pregătiţi pentru spectacol: vă închideţi sonorul telefonului, nu mestecaţi gumă, deschideţi preventiv sticla de apă minerală, astfel încât aceasta să nu facă zgomot dacă vreţi să beţi în timpul reprezentaţiei etc. Până la urmă, exemplul personal al părintelui este cel mai bun instrument educativ, ca să nu umplem sălile de spectacol cu alde domnul Goe.

Citit 1531 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2024 15:53

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Tudor
    Miercuri, 03 Aprilie 2024 17:21
    213.233.88.***
    Copilul este practic oglinda părintelui.
    0
    2
  • postat de Gigel
    Marți, 02 Aprilie 2024 10:38
    5.13.212.***
    Multi merg la teatru sa fie vazuti - cum era si in alte vremuri mai simandicoase - sau pentru a se putea lauda apoi cu superioritatea si cultura lor. Ca deranjeaza nu ii intereseaza si asta se vede in restaurante sau hoteluri cand iti sar pe masa sau iti ia farfuria din fata cate un "deosebit".
    0
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro