În perioadele de criză înfloresc activităţile mărunte, artizanale, familiale, trocul şi înţelegerea, schimburile şi împrumuturile şi aşa mai departe. Se descurcă fiecare cum poate.
Unii pe lege, alţii pe lângă şi unii chiar la periferia moralei, că de lege oricum stomacul nu mai ţine cont. De la vârful cel luminat al iubitei ţărişoare şi până la necăjitul care-şi bea cinzeaca de necaz, zilnic, toată lumea se învârteşte cum îi e felul, mai târâş, mai grăbiş, numai să mai bifeze un an pe răbojul solidarităţii naţionale.
Acum, solidaritatea asta e una de criză, să nu înţelegeţi cumva ceva greşit. Adică bogaţii sunt doar un picuţ mai săraci, în timp ce săracii sunt săraci ocnă, plus că ei întorc mereu şi celălalt obraz, de-au rămas cu osul feţei dezgolit în faţa urgiei.
Dar cine ce interes mai are să tragă cu ochiul prin ograda amărăştenilor, când statul stă la dispoziţie pentru pus sare pe rana cui îl doare şi balsam pe supărările cui ştie să se descurce. Statul salvează şi el, cu banii noştri, pe cine poate.
Nu vedeţi cum le rezolvă pe toate? Nu are bani sănătatea, îi pune tot pe asiguraţi să mai plătească una şi alta doar, doar or umple tot ei sacul. Dar nimeni nu ştie exact ce s-a adunat şi mai ales cum se cheltuiesc banii.
Recent se căutau banii din taxa ecologică pe pungă. Vă aduceţi aminte de vânzoleala cu magazinele care dădeau taxe pentru pungile de plastic şi cu plasticul care face şi drege contra mediului? Ei bine, banii s-au adunat, dar ce s-a întâmplat cu ei nimeni nu prea ştie.
Iar exemplul poate fi tras la xerox şi folosit într-un număr considerabil de cazuri. Ce, parcă ştim de ce se face acum economie la indemnizaţiile pentru mame? Ne împrumutăm pe rupte, dar unde sunt banii noştri, plus cei luaţi de la alţii, habar nu avem.
Aşa că, după cum vă povesteam, fiecare se rostuieşte cum poate. Se face frate cu cine vrea el, doar să treacă puntea crizei.
La noi în bătătură, ce altceva este Galaţiul decât ograda gălăţenilor?, se schimbă bordurile pe strada Brăilei. Bun şi frumos, că tot a dat ninsoarea. Nici vremea nu ţine cu ei. Care ei? Păi cei care fac trotuarul, pardon bordurile.
Şi nu vă mai gândiţi la prostii. Fac oamenii bordurile scuarului şi vor înainta probabil şi către trotuare, cu tenacitate şi elan. Stradă ă fie, că borduri gârlă... Normal că respectivul bulevard va fi decopertat şi la anul, că prezintă valuri şi obstacole de la precedentele asfaltări şi, zic unii, mai deştepţi ca noi, va mai fi asfaltat de câteva ori.
Însă are urgentă nevoie de borduri. Nu se pun boii înaintea carului? Vorbe! Sunteţi total demodaţi. Cine zice că nu se fac borduri înaintea asfaltărilor şi mai ales nu odată cu venirea zăpezii, care are prostul obicei să deterioreze ce acoperă? Uite că se fac!
Cum altfel să se descurce bieţii oameni cu criza, dacă nu mai iau câte o lucrare direct încredinţată şi nu ajută furnizorii locali să mănânce şi ei o pâine?
Pe principiul deja cunoscut al cheltuielilor din ministere, al reducerilor din cultură care le suplinesc pe cele din administraţie, al tăierii salariilor, când alţii trăiesc bine mersi numai din comisioane de consilii şi şedinţe, facem totul, vorba unui împuşcat celebru, pentru propăşirea cui ştie să se descurce.
Şi, după aceea, o arătăm cu degetul pe vecină. Care, ce oroare, ce scandal, face trotuarul la propriu. Şi cine – Doamne, iartă-mă - îl face şi la propriu şi la figurat, ce meserie practică?
