Mi-a înţepenit gâtul tot uitându-mă pe TVR Cultural după evenimente culturale gălăţene! Brăilenii, cel puţin cu Festivalul Darclée şi cu seria de lecţii internaţionale (Cursurile de Măiestrie Artistică, "Master Classes”) susţinute de soprana Mariana Nicolesco, sunt mai prezenţi pe ecranul cultural central – şi nu numai! - decât reclamele la pastă de dinţi şi la „farmacia tuturor românilor” (sic!). De ce? Pentru că oamenii ăştia, au învăţat să nu mai facă evenimente cu uşile închise, să se mire singuri de cât de bine le-a ieşit şi cât de nesimţiţi sunt alţii de „la centru” care nu vin şi ei să vază… Vecinii noştri s-au prins de mult că la un eveniment reuşit trebuie să investeşti, de pildă, şi… într-un car de reportaj, cu redactori cu tot, care să lase evenimentele Capitalei, familiile şi petrecerile de weekend pentru un sejur în care măcar să nu-şi plătească singuri masa şi cazarea; cel puţin… O colegă se mira ieri că artiştii păpuşari ucraineni care au evoluat pe scena Festivalului „Gulliver” nu au plecat acasă, că au mai rămas să vadă cum se face teatru pentru copii pe la noi. Autorităţile locale fac şi ele ce pot, an de an ne tot temem că nu vor fi bani nici pentru trei zile de festival, ori pentru comedie, ori pentru păpuşi, ziarele scriu că managerii se tem să nu se oprească aici tradiţia, dar se mai îndură Primăria, mai intervin sponsori, nu atât de avuţi ca prin alte părţi şi spunem bogdaprosti că nu s-a rupt încă… Dar ideea de a fi gazdă destul de mănoasă pentru mai mulţi regizori, actori, directori de teatru, poate chiar dramaturgi din ţară nu pare să prinză rădăcini, măcar ca principiu, măcar pentru un viitor mai mănos, în asfaltul ăsta gălăţean.
Unii ar spune că îi lasă rece cultura. Că satul arde şi baba se piaptănă! Căci şi zilele acestea ne-am trezit în plin război, în justiţie, în presă, între instituţii şi caloriferele au rămas tot reci. Chiar, mai poţi să te gândeşti neapărat la cultură, când nu se ştie când, cine şi cum va face cald? Şi până când, date fiind datoriile astronomice ale populaţiei la Apaterm, ale Apaterm la CET şi ale CET mai departe?
Şi iar spun, amintind o idee practică, care tot bântuie Galaţiul de două decenii încoace, fără să treacă de „faza de masă”, adică de şpriţ sau bere între aleşi, intelectuali, edili şi băgători de seamă. Ea se referă la bietele Sărbători ale Galaţiului, îngrămădite în anotimpul cel mai urâcios într-o ţară fără calorifere libere, dar s-ar putea aplica, cred, cu succes, şi altor evenimente de oarecare masă. La fel, am zice, şi festivalurile care se desfăşoară în vară-toamnă beneficiază de mai mult public, de spaţii în aer liber, de cheltuieli mai mici, căci vara măcar nu dai bani pe încălzire, ba chiar gălăţeanul contribuie la buget răcorindu-se cu bere sau sucuri reci şi plătind din propriul buzunar... Odată cu toamna, însă, când încep tradiţionalele festivaluri culte – de comedie, de păpuşi – încep şi grijile organizatorilor: să aibă săli încălzite, să nu dea boala-n grădiniţe şi să se piardă astfel micii spectatori, să fie bine încălzit juriul etc. etc. Când te plângi de lipsa banilor, poţi la o adică, cel puţin până trece criza economică (eu chiar sper să apuc şi ziua asta…), măcar să mişti din… cap, să muţi adică o serie întreagă de evenimente tomnatice la sfârşit de primăvară. Căci primăvara târziu şi vara uităm cu totul de Apaterm, ne încălzeşte soarele pe gratis, iar apa de spălat, dacă nu vreţi să vă căliţi cu ea rece, se poate încălzi tot la soare…
Şi poate că vara, dacă mai aranjăm să fie curată apa ştrandurilor, străzile stropite, peştele la gheaţă şi organizăm şi vreo regată pe Dunăre, or veni mai des şi mai mult televiziunile centrale…
