Poate că o să spuneţi că deja s-a vorbit prea mult despre recensământ, darnu pot să trec cu vederea ultimele evenimente legate de acest aspect. Să încep cu brambureala privind pseudo-prelungirea procesului de recensământ, un fel de „haide-să-ne-mai-numărăm-o-dată, că tot nu ne-a ieşit socoteala”, dar pe aceiaşi bani. Cum care bani? Păi a recenzorilor, că să nu credeţi că bieţii oameni au bătut atâtea case pe gratis. Guvernul s-a angajat să le plătească nişte bani, puţini şi aceia, dar totuşi, nişte bani. Acum însă, când la nivelul municipiului Galaţi recenzorii care nu şi-au „parcurs” tot traseul sunt trimişi, înapoi, pe teren, nu îi plăteşte nimeni în plus, că recensământul s-a finalizat, oficial, pe 31 octombrie, nu-i aşa?
Să mai vorbim puţin şi despre teribila iniţiativă ca cetăţenii care au refuzat să-şi dea CNP-ul ar trebui acum să vină din proprie iniţiativă la sediul Poliţiei Locale, ca să completeze hârtiile – o ideea de-a dreptul „genială” (nici nu mă mir că nimeni din primărie nu îşi asumă nominal o astfel de decizie!), să plimbi gălăţenii până pe Traian, la Penitenciar, aşteptându-te chiar ca oamenii chiar să vină şi să dea de bună voie ce nu au vrut să dea, la ei în casă, sub pedeapsa amenzii!
Vorbim, deci, despre lipsa de responsabilitate a tuturor: şi a recenzorilor şi a celor care au organizat acest recensământ, dar şi a cetăţenilor. De ce spun asta? Pentru că lipsă de responsabilitate este şi să spui pe televiziunile naţionale, că nu este obligatoriu să îţi dai CNP-ul (deşi legea prevede şi amenzi pentru aşa ceva), cum lipsă de responsabilitate este şi din partea cetăţenilor care nu de puţine ori le-au trântit uşa în nas recenzorilor, refuzând să îşi dea datele, pe motiv că sunt „puţin ocupaţi” cu o petrecere, cu căţelul, sau după caz, cu ceva oale aflate pe foc…
Sunt o grămadă de poveşti cu recenzori cărora li s-au trântit uşile de fiţe, de la vile, în nas, din cauză că proprietarii – oameni cu greutate, nu fitecine! – nu au avut chef să răspundă la interviu. Problema este că o astfel de atitudine denotă nu doar lipsa spiritului civic, ci în primul rând lipsa oricărei responsabilităţi, dar şi a unei gândiri de perspectivă. Cu minţile aşezate, grijuliu, în culcuşul cald al confortabilului creat de conturile bancare, aceşti cetăţeni nu s-au gândit nici un moment că lipsa datelor personale ar putea avea repercusiuni tocmai asupra lor; căci o comunitate cu mai puţini cetăţeni, în mod oficial, va avea mai puţini angajaţi publici, inclusiv mai puţini poliţişti, care să menţină ordinea şi liniştea publică, inclusiv pe aleile exclusiviste ale vilelor de lux…
Vreau însă să vorbim şi de ultimul caz de lipsă de responsabilitate: recent, la primărie a avut loc o conferinţă de presă în care un recenzor a spus nici mai mult nici mai puţin că blocurile X şi Y din cartierul cutare au vreo 100 de apartamente nelocuite. Recenzorul a vrut, probabil, să justifice astfel lipsa familiilor recenzate din zonă, însă modalitatea extrem de precisă în care a făcut acest lucru a fost aproape o invitaţie personală către hoţii de apartamente. Nu mai rămânea decât să facă şi un apel public – doar se afla în conferinţă de presă! – gen „dragi hoţi, vă rog să nu uitaţi de blocurile X şi Y din cartierul cutare în care există 100 de apartamente nelocuite. Spor la treabă şi să auzim de bine!”. Ascultând indicaţiile explicite pe care recenzorul le dădea în mod public în legătură cu apartamentele nelocuite, m-am cutremurat; am realizat atunci că teama românilor de a nu le fi folosite datele personale în alte scopuri decât cele statistice este într-un fel, explicabilă. Păi dacă o informaţie de genul apartamentelor goale circulă atât de uşor, de ce nu ar circula şi altele: că apartamentul cutare are nu ştiu ce tablou celebru lângă fereastra care rămâne de obicei deschisă, sau că într-o anumită casă, plină de lucruri antice, de calitate, locuieşte o singură bătrânică… Da, se poate invoca faptul că recenzorul poate fi amendat dacă se dovedeşte că a divulgat informaţiile aflate în timpul recensămânmtului! Sigur, la fel cum se poate amenda un cetăţean care nu şi-a dat CNP-ul. Dar, în ambele cazuri, cine va sta să analizeze dacă omul a refuzat, conştient şi asumat, să îşi dea CNP-ul sau a făcut acest lucru aflând de la televizor că „nu este obligatoriu”? Sau cine va verifica dacă cele 90 de apartamente nelocuite şi sparte de hoţi este opera vreunei reţele de elită, sau rezultatul indiscreţiei vreunui recenzor?
Lipsa de responsabilitate, acesta este, după părerea mea, principalul motiv pentru care recensământul din 2011 va sta mereu sub semnul întrebării. Pentru că organizatorii şi-au făcut treaba de parcă nu era a lor, iar după chipul şi asemănarea lor şi cetăţenii au răspuns la fel… Aşa că să nu ne mai mirăm că dacă datele finale ale recensământului vor indica că, oficial, România este o ţară nelocuită…
