Suspendăm, dacă nu îngheţăm până atunci!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ce încearcă USL să facă prin demersul privind suspendarea preşedintelui, un simplu exerciţiu de imagine sau, mai degrabă, de … imaginaţie? Mai curând aş pica în mrejele celui de-al doilea scenariu, care, măcar te face să îţi exersezi gândirea proiectând viitorul pe următoarele trei luni de zile, decât să adorm rememorând amintirile suspendării, din 2007, a preşedintelui.

Atunci, de la demararea procedurilor de suspendare şi până la votarea, în Parlament, a suspendării şefului statului au trecut două luni, după care, în termen de o lună s-a organizat referendumul. Ce a fost, ştim cu toţii. Traian Băsescu, preşedinte, plus un referendum invalidat, din lipsă de prezenţă la urne! Adică, aceeaşi Mărie cu altă pălărie – ceva mai scumpă, că nici referendumul nu s-a organizat pe gratis… 

De ce acum ar fi ceva nou în privinţa acestui scenariu? Câtă imagine ar putea să obţină USL pentru un astfel de demers, câtă simpatie electorală? Bun, să spunem că votul, în plenul Parlamentului, va fi un covârşitor „Da” pentru suspendare. Să spunem că la bilele albe ale USL-ului se vor adăuga cele ale PDL-iştilor din ce în ce mai nemulţumiţi de atitudinea preşedintelui. Nu am mai văzut o dată „filmul” acesta, în 2007? Nu ştim ce se va întâmpla mai departe? Chiar şi cu mici „variaţiuni” pe temă dată, ca, de exemplu, organizarea (vezi bine, din motive economice! a) măcar a alegerilor locale odată cu referendumul?   

Dar dacă însă procedura de suspendare a preşedintelui, anunţată ieri de USL, este, de fapt, parte a unui plan de manipulare gândit chiar de preşedintele ţării? Nu o singură dată Traian Băsescu a surprins ţara prin faptul că a fost cu cel puţin câteva minute mai deştept decât restul… Dacă a mizat, cu bună ştiinţă, pe revolta USL-ului în privinţa declaraţiei cu îngheţarea pensiilor şi salariilor? Dacă toată această poveste a suspendării mandatului de preşedinte nu este altceva decât o „portiţă” legislativă creată de însuşi şeful statului pentru a putea candida încă o dată  pe principiul că un mandat oprit prin suspendare nu este unul finalizat şi, deci „nu se pune”?…  

Problema este că în timp ce noi ne minunăm fie de supărarea cu care USL-ul va cere demiterea preşedintelui, sau gândim, ca mai sus, scenarii care să explice logica unuia astfel de demers, ţara asta are cu totul şi cu totul alte probleme.  Sâmbătă, într-o însorită zi de noiembrie, mai multe pensionare din Mangalia au ieşit în stradă, că nu mai puteau sta, în case, de frig! Îmbrăcate cu câte trei veste de lână, mamaiele au spus la televizor că nu au nici un leu datorie la întreţinere şi cu toate acestea, caloriferele lor sunt bocnă! Motivul oficial – societatea de termoficare nu mai are bani pentru asigurarea combustibilului, în timp ce primarul (pesedist şi suspendat de prefect) arată, acuzator, cu mâna către Guvern… Şi, pe principiul „ziua şi necazul” ieri, primarul (PSD) municipiului hunedorean Brad a intrat în greva foamei, pentru că Guvernul nu a alocat bani oraşului, ca să poată fi plătită căldura celor 3.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire.

Astfel de situaţii ne dau fiori reci pe spate, căci şi Galaţiul se află pe marginea prăpastiei şi numai Dumnezeu încă le dă politicienilor dramul de minte pentru a nu lăsa oraşul în frig! De aceea spun că procedura de suspendare a preşedintelui o fi, nu zic!, o informaţie importantă, însă  pe principiul „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”, s-ar putea ca românii să îngheţe în apartamente până la referendum…

Citit 859 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2011 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.