Bocitoarele socialismului nu au murit odată cu socialismul. Trăiesc printre noi. Unele în familie, ţinând doliu unei pretinse echităţi sociale. Altele în societate, punând frână progresului. A fost o vreme în care aceşti doi termeni, „socialism” şi „progres”, au coexistat.
Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr o istorioară despre socialism şi progres plasată în America zilelor noastre. În patria capitalismului, deci. Un profesor de economie de la un colegiu a mărturisit că nu a picat nici măcar un student în întreaga sa carieră, dar s-a întâmplat recent să pice o clasă întreagă. Clasa era de părere că socialismul lui Obama funcţionează - nimeni nu va fi sărac lipit, nimeni nu va fi putred de bogat, o egalitate excelentă. Profesorul a spus: „Bine, vom face un experiment pe planul lui Obama. Toate notele vor fi rezultatul mediei clasei şi toată lumea va primi aceeaşi notă, în aşa fel încât nimeni să nu pice şi nimeni să nu ia 10”. Dascălul a înlocuit banii cu notele - o realitate mai apropiată de studenţii săi şi mai uşor de înţeles de către aceştia. După primul test, profesorul a făcut media notelor şi toată clasa a luat 9. Studenţii care învăţaseră din greu erau nemulţumiţi, în timp ce aceia care studiaseră superficial erau bucuroşi.
La următoarea testare, studenţii care învăţaseră puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care învăţaseră cu simţ de răspundere au lăsat-o, la rândul lor, mai moale. A doua notă medie a clasei a fost 7. Nimeni nu era bucuros. La a treia testare, nota medie a fost 5. Pe măsură ce testele s-au succedat, notele au continuat să scadă pentru că certurile şi acuzele au generat resentimente şi nimeni nu vroia să studieze în beneficiul celuilalt. La sfârşitul semestrului, toţi studenţii din clasă au picat, iar profesorul le-a spus că şi socialismul va pica în cele din urmă pentru că, atunci când recompensa este mare, şi efortul de a reuşi este mare, însă atunci când recompensa dispare, nimeni nu va încerca sau va dori să reuşească.
Ed Will, americanul care a relatat această istorioară, a încheiat-o prezentând cinci concluzii. „Nu poţi introduce sărăcia în prosperitate eliminând belşugul din prosperitate. Pentru ceea ce o persoană primeşte fără să muncească o altă persoană trebuie să muncească fără să primească. Autorităţile nu îi pot oferi nimic nimănui fără să ia mai întâi de la altcineva. Nu poţi spori belşugul împărţindu-l. Când jumătate din populaţie capătă impresia că nu trebuie să muncească pentru că de ea va avea grijă cealaltă jumătate, iar aceasta din urmă capătă impresia că nu are rost să muncească pentru că altcineva va beneficia de rezultatul muncii ei, acela este începutul sfârşitului unui popor”.
Spuneam la început că a fost o vreme în care termenii „socialism” şi „progres” au coexistat. Da, dar numai în interiorul aceleiaşi fraze. În realitate, progresul nu poate fi realizat fără libertate. Libertatea de a alege, libertatea de a avea de unde alege.
