Bine, am înţeles, nămeţii sunt cât casa şi nici măcar calendaristic nu am intrat în martie, însă ne apropiem de primăvară, aşa că nu mai este mult până când toată lumea va invoca iar astenia de primăvară ca explicaţie pentru lipsa poftei de muncă şi apetenţa de a visa cai verzi pe pereţi. Numai că, dacă nu ştiaţi, din patru în patru ani (mai nou şi la cinci ani), astenia de primăvară se aseamănă cu… amnezia de primăvară.
Evident, vorbesc despre primăvara electorală, perioada în care politicienii ne iau de proşti şi ne promit aceleaşi gogomănii, mizând pe faptul că noi am uitat că nu şi-au respectat nici promisiunile cu care au fost votaţi. Şi vorbesc de aceeaşi primăvară electorală în care amnezia electorală ar trebui să ne facă să nu ne mai amintim despre cât au furat, cât s-au plimbat, câte legi nu au votat, câţi bani publici au cheltuit, pe ce anume şi mai ales pentru cine.
Acest joc, care este asemănător (dat fiind şi contextul primăvăratic) unui dans ciudat al împerecherii între interesele obscure şi de grup ale politicienilor cu speranţele deşarte dar multe ale electoratului, se joacă în fiecare perioadă preelectorală.
La Galaţi, dansul a început. Şi, lăsând la o parte pudibonderia de şcoală (politică) veche, în care politicienii arătau cu degetul acuzator la ceilalţi adversari, acuzându-i de corupţie sau propagandă ieftină, trebuie să recunoaştem că, deocamdată, toţi candidaţii mizează pe beneficiile amneziei electorale. De aceea avem candidaţi care mimează decenţa, buna cuviinţă, onestitatea, corectitudinea şi mai ales respectul faţă de alegător – măşti pe care şi le scot doar între pereţii vilelor de lux, construite, nu-i aşa, din simbriile modeste de fost primar, consilier, parlamentar, ori funcţionar public…
Întotdeauna m-am ferit să generalizez, dar cum poţi cataloga demersul unui grup de consilieri judeţeni care, după ce, timp de trei ani şi jumătate de zile nici nu a pomenit de drumurile comunale, acum s-a apucat să plângă de grija uliţelor? Cum poţi înţelege de ce o societate care până mai ieri îşi făcea treaba bine acum este suspectată că face evaziune şi când, exact după ce responsabilul direct îşi exprimă opţiunea politică şi electorală către un alt partid…? Sau cum poţi neglija zbaterile unui politician de cursă lungă care nu renunţă la a se agăţa de candidatură, deşi vede cum, încet, încet, cam toate porţile celorlalte partide i se închid în nas?
Tristeţea cea mare nu este însă că politicienii ne iau de fraieri, ci că noi îi lăsăm să facă asta. Avem scuze: suntem din ce în ce mai dezamăgiţi, de la mandat la altul şi încercăm senzaţia de inutilitate, cântărind speranţele pe care le aveam când am votat, pe de o parte şi tristul tablou al actelor celor aleşi, pe de altă parte.
Din păcate, scuzele pe care ni le oferim nouă înşine nu fac altceva decât să ne ţină captivi în acelaşi cerc vicios, în care noi ne facem că am uitat ce prostii au făcut ei iar ei se fac că muncesc pentru noi…
Nu ştiu dacă primăvara aceasta va fi, calendaristic, meteorologic sau economic deosebită de altele din urmă. Poate va fi mai frig ca de obicei. Poate că nu vom găsi vânzători ambulanţi de mărţişoare pe străzi, sau poate că vom cumpăra mai puţine trufandale din piaţă. Cu siguranţă însă, acelaşi soare ne va lumina zilele şi aceeaşi lună ne va oglindi visele. Aşa că ce poate face diferenţa suntem tot noi.
