Legea lustraţiei, sau împingerea unui document cu pretenţie de lege din Camera Deputaţilor către tăpşanul cu normative al României, nu mai poate însemna acum, în 2012, mare lucru. Poate doar o mutare fără miză reală, dar cu care sunt vânate nişte beneficii de imagine ale actualei puteri politice.
Ce e lustraţia? Ce ar fi trebuit, de fapt, să fie? Teoretic, vorbim despre o lege al cărei scop ar fi fost să le interzică nomenclaturiştilor, activiştilor veroşi şi securiştilor dovediţi să aibă acces la funcţiile publice în primii ani de după Revoluţie. Practic, este vorba despre o propunere legislativă care a fost blocată în primii ani de după '89 tocmai de către nomenclaturişti, activişti veroşi şi securişti care s-au grăbit să facă politică democratică.
Cu siguranţă aceia care au avut de suferit în perioada comunistă se vor bucura de o reparaţie, fie ea tardivă, sau doar cu semnificaţii morale. Sunt şi oameni care au murit sperând să nu mai vadă aceleaşi mutre de politruci pozând în promotori ai civilizaţiei democratice.
Numai că modul în care această lege a fost împinsă de la Cotroceni către Camera Deputaţilor şi apoi iar către Cotroceni, spre promulgare, distruge, batjocoreşte chiar şi această patină de reparaţie morală pe care se căzneşte să o poarte actuala lege a lustraţiei.
Să ne uităm în jur. Prevederile noilor legi, aşa cum am reuşit să le aflu (în ciuda faptului că proiectul nu a fost prezentat public încă), nu pun la stâlpul infamiei pe niciunul dintre oamenii politici cunoscuţi. Ca să treci în echipa lustraţilor trebuie să fi fost parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Relativ, nu-i aşa?
Nu ştiu de ce mi se pare că această lege a fost folosită de către reprezentanţii puterii ca un soi de pretext. Poate pentru că doar aşa vor putea să-şi asume înainte de alegeri eticheta de anticomunişti. „Noi suntem cei care am condamnat comunismul, noi suntem cei care am votat legea lustraţiei” – ar fi un discurs nemaipomenit pentru cei care se visează gonind singuri, cu toată viteza înaninte, pe banda dreaptă a autostrăzii politicii româneşti.
Ar mai fi de spus că un text de lege aproximativ similar cu cel votat de Camera Deputaţilor zilele trecute a fost desfiinţat de către Curtea Constituţională în 2010. Aproape că nu mai contează componeţa Curţii şi faptul că motivaţia acelor magistraţi poate părea aproximativă şi pe alocuri hilară.
Păi mai putem vorbi în actualele condiţii despre lustraţie, în adevăratul sens al cuvântului, acela de purificare, de curăţire a spaţiului politic de lichele comuniste? Eu zic că, referindu-ne strict la ce s-a petrecut până azi cu această lege, aceeaşi rezonanţă o pot avea şi formulările din legea lacustrei sau din legea lostriţei.
