În timp ce guvernul se dă de ceasul morţii să alcătuiască un buget (să recunoaştem, nu e tocmai uşor la vreme de criză), când nimic nu este încă cert şi aşezat în iarna noastră românească, apare de niciunde, cine a mai auzit de Ciorogârla?, ştirea că s-a furat armament la greu. Toate posturile analizează problema, poliţia face filtre de câteva zile, armata îşi pune artistic cenuşă în cap şi localităţile de graniţă îşi asigură ferestrele să nu dea contrabandiştii cu armamentul peste populaţie.
Mai mult, un atac armat la Braşov dă apă la moară interpretărilor disperate. România devine periculoasă, oamenii se înarmează, obiceiurile proaste aduse din alte ţări se întind ca pecinginea şi aşa mai departe. Se poate spune că am intrat şi noi în rândul lumii. Şi cine ne-a ajutat? Nişte amărâţi de la depozitul cu pricina, pe care mintea îi duce cam cât de lungă le-a fost pregătirea militară, care s-au întrebuinţat să scoată şi ei un ban în plus. E greu de crezut altceva. Armele sunt, probabil, deja vândute cine ştie căror baştani de cartier care vor să-şi arate muşchii înarmaţi, sau unora mai interesaţi de răfuieli armate din alte colţuri ale lumii. Nu cred să fie vorba despre moldoveni, că ei au resurse ruseşti mai procopsite.
Îmi aduc aminte că prin anii 90 cineva de peste Prut ne-a propus un tanc şi un elicopter pentru redacţie… Cât despre trecutul peste graniţă, Omar Hayssam să trăiască şi să ne spună şi nouă câte posibilităţi există.
Nu spun că dispariţia, cu siguranţă neraportată la vreme din motive de prostie şi slabă organizare, nu pune serioase probleme şi că violenţa nu se extinde şi la noi. Dar, observând eu că la materialele despre cultură nu comentează nimeni, în timp ce la cele despre America toată lumea îşi dă cu părerea, mă gândesc că mersul lucrurilor e ca destinul, implacabil. Ce vedem în filmele americane aia facem, chiar dacă peste Ocean filmul nu e neapărat realitate. Restul e prostie şi interes mărunt, lucruri ce nu caracterizează naţia noastră, ci au legătură cu sărăcia şi lipsa de educaţie, care oriunde în lume duc la violenţă şi acte antisociale. Dar mă aşteptam să intrăm în perioada de criză cu spart magazine alimentare şi farmacii, nu depozite de muniţii. La visteria naţională nu pot să mă gândesc, pentru că ori au spart-o alţii înainte, ori e goală de mult şi nu mai tentează pe nimeni.
Aşa că nu mai rămâne decât problema daunelor, şi morale, şi materiale. De cele morale nu ne legăm, nu şi-a dat nimeni demisia şi acarul Păun va fi, poate, vreun scriitor de registre care a uitat să facă la timp inventarul. Dar, material, problema se poate rezolva. Becali şi-a găsit într-o oră ditamai maşina, aşa că poate fi luat drept consultant pentru recuperarea daunelor.
Pe de altă parte, momentul inflamării naţionale a spiritelor pe tema înarmării bandiţilor şi a incompetenţei din unele structuri ale armatei (fostul ministru al Apărării recunoştea inocent pe un post de televiziune că depozitele de armament sunt prost păzite, ca să mai dea şi alţii năvală) este destul de prost gestionat. Abatem din nou atenţia de la problemele cu adevărat urgente: buget, proiecte, împrumut extern, strategii anticriză etc.
Dacă mai lungim mult durerea politico-guvernamentală, vom avea curând mai mulţi utilizatori decât toate armele din dotarea armatei române. Pentru că, în perioadele de criză, disperarea ia forme contondente. Or, noi n-am învăţat încă să ne comportăm civilizat când ne ciocnim uşor maşina, credeţi că vom putea stăvili
