Doctori în forme, rupţi în fond

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ţara asta, nimic nu se poate rezolva simplu, ca într-un sistem închegat, cu reguli clare şi practici recunoscute. Pentru o soluţie ce ar trebui să decurgă din reflex sau măcar lin, precum rezultatul unui calcul matematic, noi ajungem la instanţe supreme, la fundamente filosofice, ba chiar la rădăcina bicefală decebalo-traiană (mai nou, pontică....)

Avem o ţară plină de doctori în drept, din care unul n-ai zice că-i vreun copy-paste. Dar trebuie să apelăm la Curtea Constituţională pentru orice lege, ba până şi pentru ultimul mandat, pardon de expresie. Mandat de reprezentare la o biată şedinţă de lucru în care am fost căutaţi la registre şi ni s-au mai dat nişte cecuri de euroi. Răsplată că n-am furat chiar tot ce-am primit, ca grecii...

Realitatea cu subiect şi predicat e că nu ştim multe, prea multe, lucruri elementare. O biată frază, formată din două entităţi închegate în jurul unui "a fi" copulativ a trebuit dezbătută până la nivelul Academiei Române. O întreagă generaţie a aflat că, deşi a primit anţărţ în dotare buletin, soarta ei trebuie decisă de somităţi lingvistice care, la cel mai contradictoriu mod cu putinţă, despart şansa de a accede la un colegiu naţional de fiţe de cea de a ajunge la un liceu teoretic de duzină, fost industrial. Fac destinul din vorbe!

Dacă mă întrebaţi pe mine, fraza de la capacitate este emblematică pentru noi, românii: "Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii". Deci, este un mare impediment pentru noi să deschidem o carte. Darămite să compilăm, să sintetizăm şi, în final, să spunem lucrurilor pe nume.

Cu fraza de la capacitate, sistemul şi-a dat măsura formelor fără fond. Gramatica până la clasa a 8-a e învăţată predominant artificial, pe bază de forme, aspect, şi nu de conţinut, esenţă, logică, realitate exprimată de limbajul verbal. Iar profesorii de prin minister puşi să elaboreze subiecte au uitat distanţa - hăul - dintre teorie şi locul unde se află şcoala românească uitată în reformă fără fond.

Gramatica adevărată, bazată pe logică, e accesibilă doar în universitate. Abia acolo află românul că soluţia corectă e predicativa. Acolo află că, în cazul de faţă, propoziţia buclucaşă ţine locul unui nume predicativ. Logic, e mai important că "dificultatea răsfoirii e un impediment" şi trebuie să exersăm ca să o depăşim, decât că "un impediment la români e dificultatea răsfoirii", de parcă ar fi numai asta...

Iar când realizează că ani de zile li s-au predat subiecte terne, forme statice, pretins valoroase în nemişcarea lor arogantă, iar predicatele, acţiunea, iniţiativa le-au fost "ascunse", mulţi români, capacitaţi şi bacalaureaţi la cap, se hotărăsc să acţioneze, să facă ceva cu viaţa şi viitoarea lor licenţă, să treacă de stadiul formelor fără fond.

Dar nu se mai păcălesc să încerce aici, ci aiurea, dincolo de graniţele unei ţări pline de subiecţi şi fără pic de acţiune concretă. Plină de gramatică doctă. Şi corijentă la logică...

Ştiţi cum vine asta cu propoziţia în care fiecare cuvânt de o parte şi de alta a lui "a fi" poate fi subiect? Precum "statul sunt eu". Cine e subiectul? Şi ce predicăm pe mai departe?

Citit 1861 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iunie 2012 18:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.