Prea mulţi directori cu salarii grase, subordonare triplă a redactorilor, politizare în TVR? „Leacul”? Tăiem, din septembrie, TVR Cultural! În loc să ţesăli calul care trage, îi tai gâtul?! De ce nu se lucrează la creşterea audienţei prin invitarea unor personaje, vedete de talie mondială, de ce nu se angajează oameni care să revoluţioneze televiziunea, precum Vornicu, Bocăneţ sau Sava odinioară? De ce nu se îmbunătăţeşte acolo unde e încă plicticos, formal, festivist? Filme mai bune, spectacole internaţionale, teatru mai mult, mediatori mai respectaţi… De ce nu se întăreşte departamentul de publicitate, să atragă noi fonduri? E mai simplu să închizi!
Îmi vine în minte un eveniment creat de curând, de câteva miercuri, prin seria întâlnirilor fără emfază, dar cu lectură variată bună şi muzică de suflet şi expoziţii de artă plastică, de la filiala noastră a Uniunii Scriitorilor. Lectură pur şi simplu, în locul obişnuitelor osanale, şi lumea vine în număr mare! Ca să nu mai vorbim despre tradiţionalele festivaluri gălăţene în aer liber, care atrag un public numeros. Cultura (şi să nu ne ferim de divertisment, dacă nu este manelist!) interesează.
„Viaţa liberă” este un cotidian care a riscat, spre deosebire de multe alte astfel de publicaţii din ţară, să ţină de două decenii pagină de cultură, să aducă uneori şi zilnic la cunoştinţă faptul cultural, mai important sau mai firav, să publice poezie, proză, umor, pagini de istorie, relatări despre muzică şi arta plastică, despre lumea academică, despre pericolele care ne pasc patrimoniul. Îi plictisim pe ceilalţi cititori, amatorii cică exclusiv de fapt social, juridic, politică? „Prânzul” trebuie să fie variat! Şi, de multe ori, reacţiile răsplătesc efortul nostru pro-cultură, prin comentarii pe internet, prin telefoanele şi scrisorile primite. Accesările „sar” şi ele chiar când te aştepţi mai puţin, chiar dacă alteori interesul este mai mic pentru materiale cu succes aşteptat.
Vorbim însă despre oferta venită dinspre zona privată sau de entuziaşti din instituţii bugetate judeţean sau local. În cazul TVR, plata acelei taxe radio-tv ne justifică pretenţia de a ne considera acţionari, mici acţionari, la postul public de televiziune. Faptul că avem gălăţeni în Consiliul de Administraţie al instituţiei care se doreşte naţională, dar şi în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, ne face să dăm chiar o direcţie acestui demers: reducerea cheltuielilor uriaşe ale TVR, călărit politic de la înfiinţarea sa, pe seama închiderii TVR Cultural, nu trebuie făcută fără o consultare reală a mediilor culturale independente!
Cu un învăţământ bolnav şi cu subcultura promovată din plin de televiziunile comerciale şi de repetenţii din publicul gros, TVR are chiar obligaţia de a menţine, dacă nu de a inventa un nou canal pentru consumatorii actului cultural. Împrăştierea emisiunilor culturale pe alte două canale TVR fără audienţă, după închiderea TVR Cultural, nu-i va educa neapărat, cu forţa, pe amatorii de altfel de canale, care pot comuta pe cele comerciale, dar îi va lăsa fără informaţie pe cei dependenţi deja. Trebuie păstrat şi un refugiu pentru cei care nu se mulţumesc să se uite la, pardon de expresie, „În puii mei”!
