Galaţiul nu-i în Bărăgan, dar, în pofida geografiei, de ciulini nu ducem lipsă. Ba chiar am putea trimite şi la export, să se mai înghimpe şi alţii, că nouă ne-au sângerat destul şi inima, şi gândul, şi bugetele. Avem ciulini peste tot, din administraţie la politică, şi din proiecte până-n investiţii. Dar s-o luăm în ordine. Când e vorba de lucrări de amploare, de megainvestiţii cu potenţial, avem mania ciulinilor. De fapt nu noi, ci aceia care ne-au condus în ultimele mandate. Iar peste proiectele importante începute de noi sau preluate de la alţii avem grijă să crească în timp ciulinii.
Unde s-a început măreţul Cartier Siret, devenit Dimitrie Cantemir, care trebuia să fie o extraordinare realizare, cu mall, şcoli, grădiniţe, cinema, zeci de blocuri şi sute de locuinţe individuale? La dracu-n praznic, sau, mai elegant spus, printre ciulini. Mai grav, printre ciulinii Brăilei, de parcă ai noştri n-ar fi fost de-ajuns. Poate mai simplu ar fi fost să ridice niscaiva locuinţe lacustre şi dura mai puţin realizarea utilităţilor. Cu câţi bani s-au îngropat în ceea ce se vede acum în minunatul cartier, construiam aeroportul. Nici dacă ne-am fi apucat de ridicat piramide, nu ar fi durat atât de mult şantierele. Să spun doar că soluţia provizorie de alimentare cu apă a cartierului trebuia să ţină şapte luni şi durează de şapte ani? Mai bine îmi muşc limba!
Parcul Industrial. Construit unde? În buricul tarlalei, în mijlocul lui nicăieri, cum ar zice americanul! Taman pe o pârloagă aflată în bătaia vânturilor şi-au găsit aleşii să facă mare investiţie. Pardon, botanic vorbind, ciulini erau mai puţini acolo, dar stufărişul mai înalt decât un stat de om compensa la capitolul vegetaţie. Şi al nostru Parc Industrial, ba suspendat, ba resuscitat, după cum îi surâdea norocul, ar fi trebuit să fie gata, hăt, din aprilie 2008, dar el e tot în construcţie. Uşurel, că n-au trecut decât nouă ani de când a fost înfiinţat! Şi poate că drumul de acces, alimentarea cu apă şi energie electrică vor fi cândva gata… Că îmbătrânesc investitorii şi-i mănâncă de vii coana Criza aşteptând să-şi deschidă acolo mari afaceri. Poate măcar nepoţii lor vor prinde vremuri mai bune. Dacă nu ne apucăm de construit peste ciulini, atunci avem grijă să crească ciulinii peste construcţiile şi investiţiile începute şi neterminate.
Iaca Sala de Box. Scheletul mâncat de rugină este pur şi simplu înecat de vegetaţie (nu neapărat ciulini) şi va fi o investiţie serioasă numai defrişarea, pentru a se ajunge la tăierea fierătaniilor care, la un cutremur, pot omorî pe cineva. Ciulini au crescut şi în construcţia neterminată din coasta Prefecturii, supranumită „Fabrica de Aplauze” şi numai Dumnezeu ştie care va fi destinul acestei imense investiţii. Ciulinii crescuseră şi peste biata Sala Sporturilor şi riscau să crească iar, dacă nu s-ar fi reluat lucrările. Ciulini or fi crescut şi în pădurea care-a năpădit fosta Grădină de Vară a Galaţiului. Şi exemplele pot continua.
Vine toamna şi poate, cine ştie, ciulinii nu vor mai creşte peste speranţele şi visele noastre, ci ne vor înţepa acolo unde trebuie, ca să ne trezim la realitate. Şi să curăţăm Galaţiul de ciulini.
