Mesajul de început de an al Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel a fost catalogat de anumite canale media ca fiind „foarte dur”! Ce ar putea fi dur atunci când Întâistătătorul Bisericii, folosind Cuvântul bun şi raportându-se la Evanghelia lui Hristos, constată că „promovabilitatea la examenul de bacalaureat din ultimii ani este sub 50 la sută”. Că educaţia nu mai este o preocupare a Familiei şi a Şcolii, că prea mulţi părinţi plecaţi vreme îndelungată de acasă au uitat să le arate propriilor vlăstare „valorile perene şi credibile” pentru a învăţa.
Pe bună dreptate, Părintele Patriarh observă că superficialele mentalităţi contemporane le înlătură pe cele sănătoase. Că fuga noastră după a acumula „bunuri materiale” a făcut ca valorile cultural-spirituale să nu mai fie la mare căutare în societatea românească.
În lipsa acestor preocupări, tinerii noştri au ajuns să înţeleagă că „astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere aleasă”! Nu găsim nicio inadvertenţă în această constatare care oglindeşte o realitate de care ne lovim la orice pas, în fel de fel de situaţii - de la modul în care suntem preocupaţi să punem propriile eşecuri în spatele altora şi până la uitarea sănătosului gest altădată, de a ne ridica să oferim locul unui vârstnic în locurile publice.
Constatarea (din acelaşi mesaj patriarhal) care a deschis programele de ştiri ale tuturor televiziunilor comerciale a fost cea care contrazice seculara zicere românească „Cine are carte are parte”. Dictonul nu mai este de actualitate, fiindcă tot realitatea ne arată că tinerii bine pregătiţi care se încumetă să rămână în ţară „sunt prost plătiţi" sau îngroaşă rândul şomerilor. De aceea, mulţi au plecat în străinătate. Ce este forţat aici, dacă acceptăm că rolul unui Părinte Duhovnicesc este cel de a ne îndrepta atenţia spre calea dreaptă, la esenţă? Nimic. Mesajul „dur” nu face altceva decât să constate că "şcoala celor şapte ani de acasă" şi, deopotrivă, bătrâna Şcoală Românească sunt înnăbuşite; prima de lipsa dragostei părinteşti, cealaltă de prea multe iniţiative legislative care au transformat copiii şi tinerii noştri în „cobaii” unor reforme disolute.
Poate e timpul ca elitele noastre din fruntea ministerelor să nu-şi mai justifice lucrul lor inventând de la an la an alte reguli, ci să facă ceva mai simplu. Să îşi schimbe ele însele modul de a se raporta la realităţile învăţământului românesc, să renunţe la „inconsecvenţă" şi să coreleze programa de învăţământ cu nevoile viitoare ale economiei româneşti. Poate, aşa, vor ajuta tineretul să-şi găsească rostul pe aici, pe Acasă.
