Am auzit de multe ori că, dacă prostia ar durea, ar fi mulţi cei care ar fi dependenţi de calmante. Poate că aşa o fi, nu contrazic pe nimeni, pentru că asta este o vorbă spusă de alţii mult mai deştepţi. Dar întâmplările prin care am trecut în ultimele zile m-au făcut să îmi doresc ca în România să doară nesimţirea. Să vedem atunci cam câte calmante ar vinde farmaciile. Şi, probabil, dacă nesimţirea ar durea, pastilele care să ia durerea ar trebui compensate de stat în proporţie de 99,9 la sută. Nu de alta, dar cred că ar ţipa mulţi şi din rândurile guvernanţilor.
Dar, până să ajungem la asta, ar trebui să găsim, şi asta repede, un remediu pentru cei dotaţi de mama natură cu un grad de nesimţire mult prea mare pentru noi, cetăţenii obişnuiţi.
Cum ai putea oare să tratezi un om care, aflat la volanul unui bolid dotat cu mulţi cai putere, îţi taie calea în trafic? Adică iese de pe un drum fără prioritate şi taie calea unei maşini care circulă regulamentar? Impactul, din fericire, este evitat, dar şoferul bolidului se face că nu s-a întâmplat nimic. Şi ce dacă oamenii din maşina scoasă în decor puteau să-şi piardă viaţa. Data viitoare să-şi cumpere o maşină la fel de puternică, cu tot atâţia cai putere ca a lui, măcar să îşi măsoare forţele în mod egal. Vieţile oamenilor? Ce mai contează… sunt doar amănunte. Acesta este un exemplu de nesimţire în trafic. Şi, din păcate, individul descris mai sus nu este un caz pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, specimenele ca el se înmulţesc văzând cu ochii.
Acesta este primul caz care ar ajunge dependent de calmante. Dependent de pastile ar ajunge însă şi scumpul meu vecin care, la ora 3,00 dimineaţa, s-a gândit să înveselească un întreg cartier cu melodiile celebre ale trupei LA. Omul, năpădit de amintiri, a ascultat muzica preferată mai bine de două ore. Aceleaşi şi aceleaşi 3-4 melodii, că trupa cu pricina a apărut şi a dispărut la fel de repede de pe piaţa muzicală. Dar cu jungla din vecini suntem cu toţii obişnuiţi, e plină de personaje ce ar avea nevoie imperioasă de calmante dacă i-ar durea nesimţirea. Şi aici nu mă refer la acei oameni care de câteva ori pe an sărbătoresc evenimentele fericite din familie. Ei sunt oameni normali şi distracţiile lor sunt acceptate fără nicio problemă de toată lumea. Problemele apar când vecinii supăraţi îşi aduc aminte să asculte maneaua preferată la ore mult prea matinale pentru restul comunităţii în care trăiesc sau când se apucă de bocănit în casă la miezul nopţii, când cei mai mulţi oameni ai muncii dorm. Acestea sunt cazurile cronice de nesimţire. Şi, cu siguranţă, fiecare dintre noi are cel puţin un astfel de exemplu în blocul sau în cartierul în care locuieşte.
E păcat că nesimţirea nu doare. Până la urmă, de prostie nu e nimeni vinovat, gradul de inteligenţă ne vine de la părinţi, prin zestrea genetică, şi de la natură, doar se perfecţionează prin educaţie. Nesimţirea, însă, nu e moştenită, doar obiceiurile proaste sunt şi, dacă ar durea, s-ar putea corecta. Şi dacă lipsa de bun simţ a vecinilor e doar supărătoare, când e vorba de şoferi imprudenţi, nesimţirea lor ne poate costa viaţa. Iar asta, cu siguranţă, doare cumplit.
