Gheaţa la patinoar nu e un moft

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se dă drumul la instalaţie, va fi gheaţă la patinoar. „O, ce veste minunată!”, ar fi o exclamaţie valabilă doar în rândul publicului larg, al gălăţenilor cărora le place să patineze, să-şi petreacă măcar vreo două ore pe săptămână din timpul liber făcând mişcare pe gheaţa de la patinoar. Pentru sportivii de performanţă, însă, mai degrabă merge un „uff, în sfârşit”, pentru că momentul e mult prea tomnatic pentru ei. Hocheiştii seniori vor juca primul meci de campionat fără să apuce să facă vreun antrenament pe gheaţa de acasă, în condiţiile în care toţi adversarii şi-au pus patinele-n picioare de mai bine de o lună, Patinoarul Artificial din Galaţi fiind singurul care nu e funcţional de la jumătatea lui septembrie încoace. Bine că în cele din urmă, cu mari eforturi, s-au găsit nişte bănuţi pentru un cantonament de o săptămână la Gheorgheni, altfel s-ar fi intrat la meci direct de pe terenul de fotbal, acolo unde s-au antrenat juma’ de an. Ca unul care a petrecut anii copilăriei pe lângă Patinoar, pe atunci marea atracţie a puştimii din Aviaţie, n-am cum să nu fac o comparaţie cu vremurile de atunci. Amintirile mi-au fost împrospătate de un vechi prieten, fostul arbitru Sebastian Dinu, care povestea cu nostalgie de timpurile în care se intra pe gheaţă din luna august, când de la defilarea din „23” se ducea direct la antrenament. Iar sezonul se încheia târziu, ajungându-se chiar şi până în luna mai, nu ca acum, de nu te apucă sfârşitul lui martie cu instalaţia în funcţiune. Răcirea se făcea cu amoniac, agentul de frig fiind pompat prin kilometri de ţeavă neagră de la fosta Fabrică de lapte şi se putea funcţiona chiar şi în zilele călduroase, în timp ce acum, cu răcire pe bază de freon, nu! În ultimii ani, mereu vestea cea mare vine cel mai devreme la jumătatea lui octombrie şi cei din federaţia de hochei sunt nevoiţi de fiecare dată să programeze primele meciuri ale gălăţenilor doar în deplasare. Pentru ce se mai cheltuiesc sume importante pentru existenţa acestei echipe, dacă o trimitem carne de tun în competiţii? Cum să mai viseze un junior că poate ajunge vreun urmaş al celebrului veteran Geru, când jumătate de an n-are contact cu gheaţa decât dacă părinţii fac o chetă pentru mers la micul patinoar din Brăila? Vorbim de bani publici, fie că vin de la Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport, fie de la muncipalitate, bani cheltuiţi în van atât timp cât în aceste condiţii nu se poate vorbi de performanţă. Chiar dacă s-ar mări un pic costurile, deschiderea patinoarului din prima decadă a lunii septembrie ar da un sens acestei activităţii. Altfel, banii publici se duc aiurea, pe amatorism. Gheaţa din timp nu e un moft, ci o necesitate. Ar fi prea greu ca măcar pentru anul viitor fondurile necesare funcţionării instalaţiei să nu mai fie prinse de consilierii locali doar în bugetul pentru ultimul trimestru?

Citit 2024 ori Ultima modificare Vineri, 05 Octombrie 2012 22:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.