Să fie jupuiţi şi împăiaţi cu euroi!

Scris de Ovidiu Amălinei

Vineri, 02 Noiembrie 2012 00:00

Mai întâi a fost Caritasul, apoi devalizarea Bancorex, Dacia Felix, Banca Religiilor, a trecut Vântul şi peste FNI, dar uite că nici acum nu ne-am lecuit. Ne-am trezit cu ditamai frauda bancară de 20 milioane de euro pornită taman din cele mai mari bănci din România - BCR, BRD şi CEC - şi din instituţii publice cu rol-cheie în politicile economice, dar şi în administrarea banilor publici, precum Fondul Naţional de Garantare pentru IMM-uri şi Ministerul Economiei. Dincolo de suma în sine, pare incredibil cum a reuşit să se întindă, cu zeci şi zeci de persoane implicate, această reţea infracţională a gulerelor albe! Tu, dacă ai o afacere sau o idee bună de afacere, te dai cu capul de pereţi până reuşeşti, dacă reuşeşti, să obţii un credit bancar. Să-ţi garanteze cumva statul un împrumut? Păi, dacă minunea astea se întâmplă, chiar că merită să aprinzi o lumânare la biserică! Dar uite cum, cu acte măsluite şi complicităţi în ministere, aceşti indivizi puşi să… garanteze pentru corectitudinea sistemului de finanţare s-au întins ca o molimă şi au stors milioane peste milioane de euro taman din bugetul public pus să-l păzească. Pentru că să nu credeţi cumva că băncile sunt cele care se aleg cu „gaura” financiară. Paguba este „garantată” de stat, iar statul - nu-i aşa? - suntem noi, fraierii care plătim taxe şi impozit şi rămânem cu ochii în soare când, pe bune, încercăm să urnim un pârlit de IMM sau să obţinem un credit la bancă. Paguba în sine este una, dar tot la nivelul „simplului cetăţean” sau al firmelor care trebuie să facă tumbe pentru a supravieţui se vor resimţi şi efectele replierii sistemului bancar ce vor urma acestei poveşti. Cu sau fără scandalul acesta, băncile rămân pragmatice, iar calculele se fac la rece, fără prea multe sentimentalisme. Pe de o parte, probabil că, odată cu deconspirarea acestei fraude, vor fi ajustaţi în sens crescător şi indicatorii privind riscul bancar pe ţară. E normal, cu aşa corupţie, cu „garanţii” oferite de stat pentru golănii de milioane, o instituţie financiar bancară are nevoie de măsuri suplimentare de siguranţă pentru a nu se trezi cu un volum prea mare de credite neperformante. Iar asta se traduce în comisioane mai mari, deci credite mai scumpe, mecanism şi mai greoi de acces la finanţare, verificări şi para-verificări la nivele ierarhice din ce în ce mai mari. Dar cu restul lumii cum rămâne? Când ai ditamai directori de Autoritate de Management în gestionarea fondurilor europene implicaţi în astfel de fraude, dacă aţi fi în locul Comisiei Europene, nu aţi verifica de zece ori până să mai daţi vreun euro? N-au dreptate cei ce spun că nu dovedim „capacitate de absorbţie” decât pentru corupţie şi că nu este program european - susţinut, adică, tot din bani publici - care să nu fie căpuşat româneşte, iar banii pentru dezvoltare să fie tocaţi de mafioţii de tot felul? Când un astfel de sistem se dovedeşte atât de profitabil pentru lupii puşi paznici la stână, să ne mirăm că sistemul financiar-bancar românesc nu reuşeşte să se dezvolte sau că IMM-urile sunt ţinute captive în hăţişul birocratic? La modul metaforic vorbind, cei care au pus la cale frauda bancară ar merita să fie jupuiţi de vii, împăiaţi cu milioanele de euro pe care le-au furat şi atârnaţi pe Calea Victoriei, în faţa sediilor centrale ale băncilor şi Guvernului. Ar fi o investiţie bună, cu caracter preventiv. Evident, lucrul acesta nu se va întâmpla, pentru că, de, nu mai suntem în vremea lui Ţepeş, „suntem civilizaţi” şi uşor de aburit cu procese ce vor dura, probabil, ani şi ani de zile. În timpul acesta, cât ne întrebăm dacă se va face sau nu vreodată dreptate, creditele pentru noi, fraierii de rând, au devenit puţin mai scumpe.