În vară, la Jocurile Olimpice de la Londra, s-a înregistrat cel mai slab bilanţ al sportului românesc din ultimii 60 ani. Putea fi şi mai rău! Noroc cu gimnastica, iarăşi ea, care a ţinut din nou steagul sus. Alarmant este însă că nici de aici nu avem veşti grozave. Imediat după JO s-a pronosticat un declin pronunţat şi în acest sport.
Previziunile sumbre au fost formulate de Octavian Bellu şi Marian Bitang, antrenorii lotului olimpic, cele mai autorizate persoane să vorbească despre acest subiect. Principala lor durere este reducerea drastică a numărului de junioare, baza mică de selecţie ducând la inevitabilul deznodământ: nu mai sunt gimnaste de valoare la loturile de junioare, nu mai există generaţie viitoare.
De ce s-a ajuns într-o astfel de situaţie? Răspunsul cel mai elocvent la această întrebare îl găsim la sala de gimnastică din Galaţi, exemplul perfect al nepăsării faţă de sportul de performanţă. Am intrat acolo pentru prima dată în 2009, totul părea ireal, din altă lume, din altă epocă, cu aparate vechi de juma’ de secol. Paradoxal, în această sală lipsită de orice urmă de condiţii decente pentru a se face performanţă s-a fabricat aurul mondial, aici a fost şlefuit timp de nouă ani talentul Anei Porgras. Zilele trecute am trecut din nou pragul acestei săli, regăsind exact imaginea de la prima vizită. În octombrie 2012, absolut nimic nu este schimbat faţă de acum trei ani.
Păi, fir-ar el de management, de unde să mai aibă Bellu cu cine să facă treabă dacă nu s-a mişcat un pai? Antrenorii Anei Porgras, soţii Gâlea, au demonstrat prin fapte că pot creşte valori. Logic ar fi fost ca sala lor să fie tratată ca unul din pilonii de bază ai gimnasticii româneşti. Acolo unde oamenii arată că se pricep, logic este să-i ajuţi, aşa ştii că ai centre pe care să te bazezi. Chiar dacă sala este în proprietatea municipalităţii, iar clubul care îşi desfăşoară activitatea (CS Şcolar) este sub tutela Ministerului Educaţiei, cei din federaţia de profil - deloc una săracă - puteau găsi soluţii legislative să aducă aparate decente, doar ei sunt cei care ar trebui să fie direct interesaţi. Lucru valabil şi pentru şefii din Comitetul Olimpic şi din Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, a căror menire este să gândească strategii, proiecte care să repună pe picioare un sistem care să producă medalii olimpice şi care acum este cam inexistent. E simplu, trebuie doar să vrei, doar să alungi nepăsarea din birourile şefilor. Aşa, pe un covor de sol cu gropi ce pun în pericol gleznele micuţelor gimnaste, e greu să mai produci materie primă pentru Bellu şi Bitang.
Veştile pesimiste nu se opresc aici. Paul şi Agripina Gâlea se apropie de momentul pensionării. Cine le va lua locul? Nimeni! Cum să nu fugă antrenorii tineri când în loc de condiţii decente se oferă doar nepăsare? În acest ritm, dacă nu se întâmplă vreo minune, gimnastica nu va mai fi un sport practicat în Galaţi. La fel cred că stau lucrurile şi prin alte părţi. Să vezi atunci ce puzderie de junioare "valoroase" vor bate la porţile lotului pregătit de Bellu şi ce bilanţ "magnific" vom avea la următoarele Jocuri Olimpice.
