Pe zombii de la Primărie îi doare la pălărie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un amic de prin Primărie, deranjat, chipurile, de povestea cu nebunii care umblă slobozi pe străzile Galaţiului, a sunat la redacţie să ne explice cum că municipalitatea nu are nici în clin, nici în mânecă cu aceşti bieţi nefericiţi ai sorţii. I-auzi, zău! Cu o zi înainte am asistat la alt exerciţiu de aruncat motanul între Poliţie, spitale şi alte instituţii de protecţie socială, în urma căruia concluzia era că, să ne ferească Dumnezeu să ne pierdem minţile, că nici dracu' nu o să aibă grijă de noi. În timpul acesta, pe alte canale redacţionale ne-am trezit cu vreo două, trei comunicate a unor asociaţii cu pretenţii creştine care, din exces de pioşenie, cereau nici mai mult, nici mai puţin decât condamnarea ca „satanistă” a sărbătorii de Halloween, pe motiv că ar promova „cruzimea, violenţa şi moartea”. În fine, trecând peste faptul că, dincolo de substratul precreştin al acestei sărbători, Halloweenul din ziua de azi este mai degrabă „consumatorist” decât „satanist” (nu că ar fi diferenţe chiar atât de mari între una şi cealaltă…), nici o organizaţie cu pretenţii umanitare, sociale, creştine sau alte forme în care se manifestă grija faţă de aproapele nostru nu s-a interesat de soarta nebunilor lăsaţi să umble ca nişte zombi pe străzi. „Nu sunt violenţi…”, ne explica un reprezentant al unei instituţii publice, chit că una dintre persoanele cu pricina mai are obiceiul de a umbla „paşnic” pe stradă cu nădragii în vine. Pe un alt nefericit l-am văzut mai ieri aciuat într-o fântână arteziană, taman în buricul târgului, iar alţi doi umblau hămesiţi la ceas de seară, pe lângă covrigăria de la „Nespălata”. De-a lungul timpului, m-am trezit cu unii dintre ei dormind în lift sau pe casa scărilor din blocul în care locuiesc. Când îi întâlnesc, vecinii îşi fac cruce şi aproape că nu ştiu de cine să se păzească mai bine, de hoţi şi tâlhari sau de nebunii „paşnici”? Dacă de infractori se mai ocupă cineva din când în când, de bieţii bolnavi duşi cu mintea nu se ocupă nimeni. „Nu-i treaba noastră!” - e de cele mai multe ori răspunsul instituţiilor cu răspundere limitată atunci când vine vorba de persoanele cu probleme psihice. Dar în fapt, este problema noastră, a tuturor. Şi pentru demnitatea acestor sărmani şi a ceea ce a mai rămas sau au reprezentat ei ca fiinţe umane, şi - de ce să fim ipocriţi - pentru siguranţa noastră, a celor ce (încă) ne considerăm zdraveni la cap. Avem zeci de organizaţii cu pretenţii de reprezentare a societăţii civile, cultelor, de protecţie a persoanelor defavorizate, dar cu toate astea mai ocrotită este prin lege ciocomârla cu creastă roşie sau amoeba de stepă decât bietul bolnav psihic de la colţul străzii. Să nu credeţi că oamenii aceştia au fost toată viaţa ceea ce sunt acum sau că diferenţa între ei şi noi este chiar atât de mare. Cei mai mulţi sunt victimele unor traume greu de imaginat, sunt oameni care au suferit nenorociri faţă de care până şi suferinţele bietului Iov ar părea mai uşor de suportat. Ne îngrijorăm, nu cumva să ne fie „pângărite” credinţele sau tradiţiile cu dovleci decupaţi şi carnavaluri, mai multă grijă arătăm adesea pentru un câine, dar pe semenii noştri căzuţi întru suferinţă şi neputinţă îi punem în rând cu strigoii şi duhurile cele rele. Culmea, măcar unii dintre ei, cu străduinţă din partea comunităţii ar putea fi răscumpăraţi din mrejele bolii. Dar ce ne pasă? La întrebarea „Trick or treat?” alegem de cele mai multe ori, în frunte cu municipalitatea, Poliţia, spitalele şi preacuvioasele ONG-uri, să ne ascundem în spatele unei farse.

Citit 1346 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Noiembrie 2012 17:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.