Galaţi, oraşul meu! Galaţi cu tei bătrâni, ciuntiţi şi însetaţi, cu Dunărea sleită, curgând printre gunoaie. Oraş cu infrastructura bătrână şi şubrezită, cu Faleza ca o Atlantidă, gata să se prăvălească în fluviu, cu tot cu sculpturi inestimabile şi vile de neam prost şi-avut. Cu faţade jerpelite de blocuri comuniste, cu maidanezi mai mult sau mai puţin de treabă, cu caldarâmul ciuruit şi trotuare ştirbe, rânjind borduri proaspăt vopsite. Galaţi, cu Turnul Tv privind stingher şi pierdut către un viitor mai bun care tot întârzie şi despre care nimeni nu crede că mai vrea să vină…
Galaţi, şomer ieşit din plată, oraş fără locuri de muncă, tuşind tabagic din plămânii de cocsar ai pensionarilor cu pensii mici şi reţete lungi. Galaţi, cu străzi măturate isteric cu târnul care-ţi ridică praful până la Dumnezeu, cu muzeele rămase amintire, în poze de arhivă, şi gloria de-odinioară mânjită.
Galaţi „murdar”, Galaţi „roşu”, Galaţi „comunist”, Galaţi „distrus”, Galaţi „mort”, Galaţi „infect”, aşa te-au gratulat cu furie gălăţenii într-o invitaţie pacifistă adresată locuitorilor tăi de pretutindeni de a-ţi spune „La mulţi ani!” de ziua ta… S-au apucat să-ţi numere bubele din cap şi coşurile de pe frunte şi să-ţi scuipe în palma întinsă, frăţeşte, a salut. Să-ţi (a)zvârle în faţă că eşti urât şi trist, să-ţi râdă şi miştocărească neputinţele, aşa cum fac şi când şi-alintă băşcălios ţara, spunându-i „Românica”.
Nu-i vorbă, poate şi ţie, Galaţiule, ţi-e jenă şi milă când te uiţi în oglinda istoriei la ce-ai fost şi ce-ai ajuns! Poate şi pe tine te îneacă sila, umilinţa şi frustrarea de-a fi ajuns din oraş al primei Comisii Europene a Dunării ciurucul şi bătaia de joc a durbacilor, nicolailor, păunilor, învechiţilor, lacomilor şi-a pripăşiţilor care ţi-au ajuns la cârmă. Poate şi ţie îţi vine să te iei cu mâinile de kitscuri şi dărăpănături şi să le-arunci grămadă, în pubela civilizaţiei.
Dar ce vină ai tu, Galaţiule, să ţi se spună în faţă că eşti murdar şi neîmplinit, că-ţi moare zilnic speranţa şi ţi se năruie visul? Că te-njunghe inima şi ţi se cocoşează coloana vertebrală sub povara faptelor şi vorbelor contemporanilor tăi?
Da, tot aceia care-şi aruncă suprem punga de gunoi de la balcoane - că li-i prea lene să se ducă până la ghenă - îţi urlă în faţă că puţi. Aceia care-ţi stupesc coji de seminţe pe treptele năclăite ale blocurilor şi pe asfaltul înghiţit de lut tot ţie îţi reproşează că nu le-ajungi, că eşti costeliv şi bătrân ca o cocotă trecută!
Ştiu, Galaţiule, mai sunt şi aceia care-ţi cântă înainte de vreme prohodul ori te plâng cu milă de crocodili prin campanii electorale. Şi-apoi te-mbată cu promisiuni şi proiecte de mărire, ca să te vândă, la urmă, bucată cu bucată, în abatorul imobiliar al propriilor afaceri.
Şi tu, Galaţiul meu, le duci pe toate, în spinare şi-n suflet, ca un Atlas al suferinţei şi-al perseverenţei. Mă mir cum de nu-ţi vine măcar o dată să le baţi obrazul ruşinii nu cu degetul, ci cu barosul dreptăţii.
Galaţi, distrus, dezamăgit, calomniat, Galaţi oraş nemeritat, La mulţi ani! Să ne trăieşti! Şi să fii măcar iubit, dacă nu respectat...
