Demolarea Furnalului 1 din Combinatul siderurgic are, poate, o valoare simbolică pentru „chinurile” economice prin care trece astăzi Galaţiul. Vorba aia cu industria dată „la fier vechi” capătă, ironic, o formă de realitate chiar în inima a ceea ce era, cândva, mândria oraşului şi nu numai. Ar spune unii, poate, că în „citadela metalurgiei” lucrurile nu mai stau ca odinioară. Dar combinatul nu e alcătuit numai din furnale, oţelării, cocserii şi alte asemenea. Mai sunt şi oamenii care lucrează acolo. Ce s-ar putea spune când, din cei 27.000 de angajaţi care câştigau pe timpuri o pâine acolo au rămas doar 8.000? Din cei 19.000 plecaţi, prea puţini dintre ei se mai regăsesc astăzi în producţie, deşi surplusul de forţă de muncă ar fi trebuit să dea naştere la alte unităţi economice. Iar povestea din Combinat s-a repetat şi în alte unităţi economice gălăţene…
Zilele trecute a fost pus la pământ un furnal, iar oraşul întreg s-a cutremurat. Poate nu e întâmplător că acţiunea de demolare s-a desfăşurat chiar în perioada negocierilor salariale din Combinat. Poate că, la modul simbolic, patronatul a subliniat că siderurgia gălăţeană stă pe „teren minat”. De altfel, la negocieri, prima propunere înaintată de conducerea Combinatului a fost una de reducere a salariilor cu cinci la sută! Sindicaliştii cereau măcar o indexare a salariilor cu 8,5 la sută… S-ar putea spune că negocierile acestea, departe de a fi un dialog social, sunt mai degrabă ca un joc de poker în care fiecare parte „plusează”, mai lasă de la ea sau mai pune ceva în plus, până se ajunge la un compromis. Iar dacă patronatele ştiu ce vor, sindicatele din Combinat s-au consumat unele pe altele într-o ciorovăială fără sfârşit din care şi-au pierdut din legitimitate şi reprezentativitate, iar salariaţii se văd acum cu salariile ameninţate.
Debusolaţi şi dezamăgiţi, mulţi siderurgişti se roagă ca o figură mesianică să coboare din înaltele sfere ale instituţiilor de stat şi să forţeze mâna patronatului. Mulţi se gândesc, de exemplu, că, în ultima clipă, Traian Băsescu, ca un fel de „deux ex machina” va coborî în toată slava sa prezidenţială şi va salva situaţia. Ironia sorţii, mulţi dintre cei care îl vor acum pe Băsescu se numără printre cei care, la referendum, votau cu avânt să fie demis… Oricum ar fi, mă îndoiesc de faptul că, în perioada fierbinte a alegerilor parlamentare, se va amesteca vreun oficial de rang înalt, fie el Băsescu, Ponta sau Cucu-bau în negocierile dintre patronat şi sindicate. Mai sunt două zile, efervescenţa parlamentară va cuprinde toată scena politică, se vor face şi se vor desface guverne, se vor împărţi posturi, se vor plăti poliţe, celor „de sus” prea puţin le va păsa de ce se întâmplă în Combinat. Din toate astea ar trebui, totuşi, să medităm cum am ajuns să ne înstrăinăm industria pe contracte secretizate, cum ne-am încrezut în promisiuni de doi lei sau cum ne-am complăcut în avea în fruntea comunităţii lideri de trei parale. Măcar aşa, poate, că s-o alege ceva de mintea gălăţeanului cea de pe urmă.
