Circulă pe Facebook o reprezentare a lui Vlad Ţepeş, având sub ea textul "Maestre, nu te mai interesează un mandat?". Iniţial mi s-a părut o idee grotescă, dar, după ce am stat ceva mai bine să mă gândesc, am ajuns să realizez că poate nu este o părere chiar aşa de proastă. Poate doar aşa putem scăpa de corupţia ce a ajuns la nivel de politică de stat şi de băieţii deştepţi ce au ajuns să ne scuipe de la nivelul fotoliului de parlamentar.
Unele lucruri sunt cumva de înţeles. Nu cred că românii au inventat asfaltul cu preţ de diamant, după cum la fel şpaga nu s-a inventat între Dunăre, Carpaţi şi Mare. Însă la noi totul atinge dimensiuni groteşti, iar pe "altarul" profitului sunt sacrificate valori fundamentale cum ar fi, bunăoară, sănătatea copiilor.
Primul exemplu ce îmi vine în minte este cel cu merele pe care le primesc micuţii în şcoli. Sunt nişte fructe pe care le cumperi de la piaţă cu un leu pe kilogram, însă statul plăteşte 3,7 lei pe kilogram, plus TVA. Să fim bine-înţeleşi. Din punctul meu de vedere statul poate să plătească şi zece lei pe kilogram, atâta timp cât merele sunt de calitate. În momentul în care se plătesc nişte sume astronomice pe nişte porcării, consumate ulterior de copii, atunci este vorba de inconştienţă criminală.
În aceiaşi categorie intră şi taxele ascunse din şcoli. Părinţii copiilor nu sunt egali din punct de vedere al veniturilor pe care le obţin. Acest lucru este clar. Poate că pentru un om de afaceri nu reprezintă deloc un efort financiar să plătească 100 de lei pe lună pentru diferitele fonduri, cum ar fi cel al clasei, al şcolii, cadoul pentru doamna, cadourile de Crăciun sau uniformele cumpărate de la o anumită croitorie. Însă, pentru o familie ce trăieşte din 1.000-1.500 de lei pe lună, acest efort este semnificativ. În momentul când într-un sistem de învăţământ gratuit se creează astfel de mecanisme, lucrurile o iau razna, căci principiul egalităţii şanselor este aruncat la gunoi.
În acelaşi timp, ajutorul de stat pentru copii - alocaţia adică - a înţepenit la aceaşi valoare de vreo 10 ani încoace. În 2003, când am terminat eu liceul, alocaţia pentru copii ajunsese, după câteva indexări, la 400.000 de lei vechi (40 de lei noi). Ei bine, în ultimii zece ani, benzina s-a scumpit cu 300 la sută (de la doi la aproape şase lei), lefurile aleşilor s-au indedexat cu 80 la sută, numai alocaţia săraca a bătut pasul pe loc, creşterea de 5 la sută, din 2009, fiind doar de ochii lumii.
Conform Constituţiei României, statul ajută Familia. Fals! Statul îşi bate joc de familie, o umileşte, o trimite pe la zeci de ghişee şi funcţionari plictisiţi, nu are grijă de sănătatea membrilor ei, cere taxe stupide, ce ulterior ajung sub formă de comisioane în buzunarele băieţilor deştepţi, aleşi pe sprânceană. În valuta UE, cei 42 de lei încasaţi sub formă de alocaţie de familia unui minor reprezintă, la cursul zilei, fix 9,48 de euro. Aş vrea să văd ce poate cumpăra un politician din aceşti bani pentru odrasla sa. Ca şi comparaţie, că tot suntem europeni, în Danemarca alocaţia se ridică la 250 de euro, în Germania -184 de euro, iar în Italia -137. Singurii cu care ne putem compara sunt grecii, care dau pentru fiecare copil câte opt euro. În aceste condiţii de nepăsare criminală prezentate mai sus, poza cu Vlad Ţepeş, care circulă pe Facebook, primeşte un nou înţeles. Acum serios, Maestre, chiar nu te mai interesează un mandat?
