Ar cam trebui să ne pută

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uneori mă cutremur cât suntem lipsiţi de imaginaţie! Ştiri precum „S-a închis clinica de cardiologie de la Tg. Mureş”, „S-a închis Institutul Cantacuzino” sau „Nu mai sunt bani pentru transplanturi” ne lasă pe toţi indiferenţi. Le consumăm ca pe orice marfă luată de la supermarket, ritualic şi cu indiferenţă, deşi ar trebui să bage groaza în noi, să ne scoată din ţâţâni, să ne sperie de moarte, să ne facă să ieşim în stradă să cerem drepturile la viaţă de la cei pentru care suntem doar o clică de votanţi.

Din nefericire, chiar aşa ne şi comportăm, deci asta suntem: nişte cifre în nişte statistici, abandonate şi lipsite de voinţă. Asta pentru că din comunism ne-am obişnuit să tăcem, să fim inerţi, să punem mâinile cruce şi să acceptăm orice umilinţă. Iar după Revoluţie ne-am mulţumit cu un surogat de democraţie, am tăcut în continuare, ne-am învârtit în cerc, crezând că mergem pe drumul drept. Ni s-a anesteziat orice conştiinţă civică şi ne-am învăţat să nu ne pese de cel de alături şi nici să nu vedem în perspectivă.

Ne-a interesat doar copacul din faţa noastră: să am un loc de muncă, o pâine, om scoate-o noi la capăt. Şi laţul ni s-a strâns la par şi nu mai avem şansă să vedem pădurea. Doar dacă tăiem laţul! E ca şi cum ne-am desprinde ombilical de ceea ce am fost de atâţia amar de ani, e ca şi cum ne-am naşte încă o dată.

Haideţi să nu ne mai limităm doar să-i mulţumim lui Dumnezeu că puiul nostru este sănătos. Să ne gândim empatic la familiile care n-au norocul acesta şi au nevoie de sprijin. Poate tu n-ai nevoie de un transplant şi nici de un vaccin care nu se găseşte pe piaţă, pentru că Institutul a fost închis. Dar undeva în România sunt oameni pentru care lipsa acestora e vitală. Li se fură şansa la viaţă şi în afară de nişte titluri alarmante, aceste fapte nu produc nimic în conştiinţa noastră. Cei loviţi de soartă sunt prea slabi, ca să avem pretenţii de la ei să lupte pentru aceste drepturi. Noi suntem cei care ar trebui să iasă în stradă, să-i obligăm să nu ne mai mute din pix dintr-un loc în altul, din lumea celor vii în lumea celor care nu mai au şansa să cuvânte.

Trebuie să ne fie clar că nu va mai veni nimeni să ne aducă pe tavă drepturile, respectul, demnitatea şi libertatea. Măcar copiii noştri trebuie să ştie asta foarte clar, dacă vreţi să-i puteţi păstra în ţară, dacă vreţi să nu fie umiliţi şi insultaţi de cei pe care-i plătim să se ocupe de treburile publice, cum ni se întâmplă nouă, acum. Trebuie să-i învăţăm să se revolte, să protesteze, să gândească, să-şi scoată ochelarii de cal, să scrie ce-i doare, să facă petiţii, să se zbată să fie auziţi de către cei care-s surzi la interesele noastre. Să iasă în stradă, să-i cheme şi pe alţii. Şi mai ales să nu cedeze la prima înfrângere. Pentru că nu va fi uşor să desţelenească pârloaga în care noi ne-am învăţat să trăim şi în care cei de la putere ne obligă să rămânem.

Măcar de dragul copiilor noştri, ar trebui să ne cam pută minciuna, prostia, indolenţa şi lenea în care ne-am obişnuit să respirăm şi să-i învăţăm pe ei să se bată, aşa cum nu am fost noi în stare.

Citit 1498 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2013 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.