De multă vreme vreau să abordez acest subiect, falsul jurnalism practicat la scară largă în România, dar am un pitic pe creier care mi-a urlat la fiecare încercare o idee principială care m-a ghidat de când am întrat în breaslă: acea de a nu critica niciodată public erorile altor publicaţii sau ale semnatarilor în culpă. Motivaţia a fost simplă, o eroare individuală poate fi percepută de public drept ceva generalizat şi toată breasla ar putea fi pusă în aceeaşi oală, imaginea presei în ansamblu ar avea de suferit. Ori publicul are nevoie de încredere în presă, reciproca fiind la fel de valabilă.
O enormitate, alte zeci, sute, atât de multe încât piticul meu a răguşit rău, iar până la urmă a amuţit, tâmpenia celor de la Click de acum două zile lăsându-l fără voce. Câteva fotografii care nu spun nimic şi fleoşc, pesudojurnalistul Senzaţionescu intră în acţiune, publicând totul drept o posibilă idilă amoroasă între cele două persoane din cadru. Întâmplător, femeia în cauză a fost colega noastră de redacţie Maria Stanciu şi ştim exact despre ce a fost vorba, doar o discuţie profesională, pregătitoare pentru un viitor interviu.
Ca atare, Click! a produs de fapt o făcătură ordinară, cu care publicul a fost păcălit, la fel ca în nenumărate alte cazuri similare. Adunături de declaraţii vechi, condimentate cu păreri personale urât mirositoare şi prezentate drept mega-anchete, articole cu acuzaţiile unuia publicate aşa, brut, fără părerea acuzatului, o singură sursă este arhisuficientă… Nivelul presei româneşti nu e la pământ, e la câteva zeci de kilometri sub pământ, vremea verificării informaţiilor din minim trei surse a fost dată uitării.
Nu mai contează deontologia - regulile profesionale adică - ci doar audienţa şi vânzările. Poate pe moment ţine, încă se vinde publicaţia respectivă. Important, încă! Dar pe termen mediu şi lung? Nu merge la infinit să-ţi baţi joc de publicul tău, să-l prosteşti cu făcături, iar ce s-a întâmplat pe piaţa mass-media în ultimii ani o demonstrează din plin, cu posturi otv-iste şi ziare dispărute.
E drept că şi online-ul este o explicaţie a decăderii presei scrise, dar principalul pericol îl văd în pseudojurnalismul aflat în plină expansiune. Inclusiv pentru presa online, capitol pe care-l argumentez cu cel mai apropiat exemplu, atitudinea colegului Marian Săvăstru faţă de un site de sport cândva lider pe piaţa românească de profil. Au ţinut în deschiderea site-ului toată ziua ce urma să se încheie cu meciul decisiv la titlu dintre Oţelul şi Poli Timişoara o ştire mincinoasă cum că TAS a decis rejucarea unei partide a Oţelului (cea cu Pandurii). Fără să fie citată vreo sursă, fără jenă. Au trecut mai bine de doi ani de atunci, degeaba am încercat să-l conving pe colegul meu că, profesional îi poate fi util, nu a mai intrat niciodată pe acel site. Cu o astfel de atitudine din partea publicului, am putea stopa fenomenul şi lăsa falşii jurnalişti să piară pe limba lor.
