Recent, INSCOP a dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie legat de încrederea populaţiei României în instituţiile publice. Deşi nu am putea spune că sunt surprize colosale, sondajul amintit scoate la iveală o serie de evoluţii foarte interesante ale încrederii, care „aleargă” de la o instituţie la alta într-un ritm alert.
Evident, nu mai miră pe nimeni faptul că românii se bazează pe Armată (64,6%) şi pe Biserică (63,9%), deşi ambele instituţii sunt în scădere – ba chiar Biserica a ajuns la cel mai mic nivel de credibilitate pe care l-a avut în ultimii 20 de ani. Nu mai miră nici faptul că Banca Naţională este considerată ca fiind un element crucial de echilibru financiar (50%) sau că universităţile şi presa au în continuare un important capital de încredere (51,9%, respectiv 42,7%). De asemenea, nu şochează deloc faptul că politicienii sunt la coada topului încrederii (14,7%), iar patronatele sunt şi ele în picaj, cu 21,3%, semn că lucrurile o iau razna când angajaţii au punga goală din cauza crizei.
Ceea ce surprinde destul de mult, însă, e faptul că românii încep să creadă mai mult în unele instituţii din zona Justiţiei. Dacă judecătorii par să fi devenit ţapii ispăşitori ai sistemului, DNA este pe val, reuşind în numai o lună să crească în topul încrederii cu mai bine de cinci procente, de 42 la 47,4%. Bate Poliţia, pentru prima dată! De ce cred românii că DNA e pe drumul cel bun? E greu de adus argumente incontestabile, dar ceva explicaţii există: în ultimele şase luni au fost finalizate câteva sute de dosare importante, fie în sensul că au fost trimişi în judecată corupţi, fie că a început urmărirea penală împotriva unor înalţi funcţionari, fie că s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti în dosare mai vechi ale DNA.
Indiscutabil, statistica naţională ce rezultă din acest sondaj are rol strict orientativ la nivel local, căci într-un fel îşi face treaba DNA la Constanţa sau la Timişoara şi în alt fel (şi nu caut aici conotaţii ascunse) la Galaţi sau la Craiova. Chiar aş fi curios să văd rezultatele unui sondaj de opinie pe repere judeţene sau măcar regionale, pentru a avea termeni de comparaţie mult mai clari în privinţa luptei anticorupţie şi a percepţiei publicului asupra acesteia. Însă, până la obţinerea unor astfel de date, rămâne opinia generală (pozitivă) dar şi nedumerirea că singurul dosar cu adevărat „greu” de la Galaţi – am numit aici cazul Boldea – încă este în chinurile facerii şi desfacerii, pe motiv că, pe rând, învinuiţii sunt „daţi deoparte” pe seama a tot felul de chichiţe juridice care au asupra dosarului efectul găleţii cu apă asupra unui foc de tabără. Trist e că în tot acest timp, numeroase alte dosare penale complicate, care au în spate fraude gigantice, de zeci de milioane de euro, stau la coadă, iar termenul de prescriere a faptelor se apropie în galop. Dar asta e o cu totul altă poveste, pe care o voi detalia altă dată.
În fine, e de remarcat că principalele aşteptări ale românilor în lupta anticorupţie sunt legate de privatizări şi – curios - de sistemul sanitar, acolo unde, după cum spuneam într-un recent editorial, nu e vorba de plicul dat chirurgului, ci de achiziţiile publice aberante, la preţuri nesimţite, care au secătuit bugetul de sănătate până la stadiul de abandonare a pacienţilor. Vă urez viteză în anchete, domnilor procurori!
