Unde ne sunt nebunii frumoşi?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul acesta avem un festival de comedie mai bogat: mai multe zile, mai multe teatre. Teatre de renume. Primăria nu s-a zgârcit! Cum „ochiul stăpânului îngraşă vita”, spre deosebire de predecesorii săi, primarul a fost prezent să vadă ce bugetează. A fost şi preşedintele Consiliului Judeţului. Semn că „sus” avem oameni care înţeleg că ea, Cultura, are nevoie de bani. ŞI de bani! Dar şi de o nebunie care să ne scoată din lentoarea asta provincială! Căci, iată, se întâmplă să fie un festival jubiliar, în al douăzeci şi cincilea an! - întrerupt la un moment dat, alteori în pericol să nu se mai ţină… O „vârstă”, precum cea de 25 de ani, trebuia musai sărbătorită cu fast! O serbează până şi tânărul cioban, o serbează şi tânăra prostituată, fata unui preşedinte de ceva sau băiatul unui cerşetor, dară-mi-te "boierii minţii"! Numai noi, gălăţenii, n-am avut nebunia să născocim un prilej la o sărbătoare de altfel meritată, măcar un covor roşu! Cu ani în urmă, un regizor-actor „amator”, nebun de teatru, Claudiu Peruşco, îşi anunţa în oraş premiera teatrului său independent de pe maşini… de gunoi (curăţate!), cu actorii săi amatori îmbrăcaţi în haine de epocă. Omul a ajuns apoi la o televiziune centrală, dar la Galaţi a demonstrat că poţi să faci orice cu orice. A convins de pildă lumea că poate să facă spectacol cu public într-o clădire în construcţie. Dar unde naiba mai găseşti nebunie din aceasta la Galaţi, unde se tot vorbeşte, de ani buni, de regizarea, costisitoare, a Serbărilor Galaţiului, dar nu vezi măcar un car alegoric, vreun personaj uriaş de mucava, lasere pe pereţi şi alte alea! Ocaziile frumoaselor nebunii nu trebuie ratate! Dac-ar fi după mine, nu aş lăsa neexploatată nici măcar… trecerea contelui Dracula prin Galaţiul de secol XIX, aşa cum pretinde Bram Stoker şi n-am nicio poftă să-l contrazic!

Dacă este să rămânem la capitolul Teatru, aş putea spune chiar că avem tradiţie în… scăparea prilejurilor! Ca în 2008, deci la un veac de la dispariţia patroanei spirituale a teatrului gălăţean, Fani Tardini – şi ce vreţi prilej mai propice ca să faci serbare în stradă, bust în faţa teatrului şi placă memorială pe un stâlp lângă locul fostei case a artistei, de pe strada Cuza, decât o sută întreagă de ani? De aceea Galaţiul a rămas un oraş fără apartenenţă spirituală. S-a scris pe vreo două albume că e „Oraşul teilor”. S-a rezolvat: un fleac, i-au ciuruit! Pe vremuri, măcar se zicea că suntem „Oraşul oţelului” (al Combinatului siderurgic, dar şi al echipei, motiv pentru care a fost cică destituit un şef de Combinat, pentru că n-a răspuns lui Ceauşescu ce facem cu şarja, ci… cu şutul), al Şantierului Naval (dacă SIDEX a ajuns al indienilor, SNG e al olandezilor, deci nu-i mai cultivăm imaginea). Suntem oraşul valsului? Avem un festival internaţional de fanfare cu numele lui Iosif Ivanovici, încercări repetate de a ne uni valsurile cu cele ale Vienei, însă cel care a trăit o viaţă la Galaţi nu are statuie, nu are muzeu, colocviu, stradă, nu-i serbăm ziua, (cea cunoscută, a stingerii, 28 septembrie). Păi, dacă tot nu dă de băut… Valsul său celebru abia de se mai aude, şi doar pe o bucăţică din Domnească! De ce oare, că e un releu, nu vine de la ceasul (furat!) din podul Prefecturii. De ce nu-l auzim, tărişor, şi pe alte străzi? Sau la Gară… Cică, să nu-i deranjeze pe gălăţeni, ziua, din somn.

Citit 1234 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2013 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.