În ţara unde albul e negru prin ordonanţă de guvern, unde turmele de oi se cresc cu migdale de la turci, unde socotelile de la clasa întâi nu mai folosesc mere şi pere, ci banane şi kivi, unde plantăm palmieri cu ghivece cu tot, în ţara asta unde Mioriţa şi-a trădat stăpânul şi apoi s-a sinucis nu din remuşcare, ci din plictiseală, fiecare are o justificare pentru umblatul şi comportarea anapoda.
Aşa-i la noi şi cu asta basta! Într-un loc unde până şi lumina de la Dumnezeu vine pe cale politică, înghesuindu-se care să-şi bucure mai întâi enoriaşii înscrişi pe listele electorale, gropile, de exemplu, sunt obligatorii pentru că proştii trebuie neapărat să aibă în ce să cadă.
Când controlul de partid şi de stat, dublat de controlul fiscal şi cel de mediu, de grija poliţiei financiare şi de efortul susţinut al DNA, aduce bani la buget din economia subterană cât pentru a cumpăra un top de hârtie de xerox, singurele măsuri binevenite sunt birurile pe cojocul peticit al cetăţeanului anapoda. Care, obişnuit cu o haină în plus în lipsa căldurii, va mai strânge puţin cureaua şi va plăti noile taxe (gen impozitul forfetar) cu gândul la discursul pios al unui Becali eliberat şi la asigurările lui Băsescu asupra unui viitor fericit.
Analişti inteligenţi, dar discreţi din patria anapoda dau ca sigură inexistenţa crizei în România. Cică noi n-am fi decât în criză de curaj. Pe care nu-l aveam ca să ne facem curăţenie în propria ogradă. Aşa că am prins ocazia crizei mondiale pentru a regla problema salariilor aberante, a firmelor care lucrează la negru, a afaceriştilor care ştiu să dea legea după colţ şi a investitorilor care folosesc averea statului pentru binele buzunarului personal.
În elanul curăţeniei vor mai muri vreo câteva mii de bătrâni, vor mai rămâne nişte mii de români pe drumuri, se vor bejăni vreo câteva sute de mii şi vor falimenta buticarii, dar ce contează? Vom ieşi, după încă o generaţie, mai teferi şi mai europeni decât acum, cu hoţiile tăiate de la rădăcină şi cu legislaţia brici.
Între timp, cu dările plătite conştiincios la stat, vor prospera ceva firme de servicii mortuare şi se vor îndesi bisericile pe metru pătrat de localitate. Ca să nu ne îndepărtăm de credinţă, că tot e singurul lucru care ne-a mai rămas până ne vom lua câmpii.
Aşa că ţineţi minte, nu criza ne omoară, ci frica şi prostia cu care ne hrănim de ani verzi, într-un loc condus anapoda, în care se trăieşte de-a-ndoaselea, se vorbeşte fără să se spună nimic şi se simte de-a dreptul monstruos. În plus, fiecare face ce vrea.
Hoţii mici cad seceraţi de propria lor prostie, hoţii mari se reorientează politic şi economic, investitorii primăverii fug din faţa birocraţiei furioase, autostrăzile duduie în fază de proiecte niciodată terminate, preţurile cresc la alimente şi scad la ierburile halucinogene, vândute legal copiilor de şcoală, în magazine deschise cu aprobare de la stat.
Justiţia e preocupată de salarii, învăţământul la fel, sănătatea vrea bani, economia n-are lichidităţi, însă supermarketurile gem de lume şi benzinăriile de clienţi.
Ţara anapoda se pregăteşte în acest timp pentru cel puţin două evenimente majore: inerentele alegeri, fără de care nu ne-am simţi democratic reprezentaţi, şi concediile din vară, fără de care n-am fi români de-a binelea dacă nu le-am petrece în străinătate.
Ţara anapoda ar trebui să intre periodic în inventar, cât ne petrecem noi weekendurile, sărbătorile legale, criza şi concediile prin zone mai civilizate, unde negrul e negru şi albul opusul său direct. Şi de unde revenim atât de obosiţi, încât uităm imediat ce-am văzut. Cum naiba să ne mai şi apucăm de treabă?
