La ora când scriu aceste rânduri mai este puţin până la închiderea urnelor. Încă nu se cunosc rezultatele oficiale ale scrutinului pentru alegerile europarlamentare (primele estimări indică, totuşi, o victorie confortabilă a stângii), însă este foarte clar un lucru: doar un sfert dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Aşadar, avem de-a face cu un absenteism masiv, în fapt una dintre cele mai scăzute prezenţe la urne din istoria României.
E clar. Românii nu mai au chef de politică. S-au săturat! De 69 de ani încoace - adică din martie 1945 (momentul în care responsabilitatea faţă de popor a devenit un accesoriu la pălăria politrucilor) - votul a fost un demers aproape inutil. În loc să fie esenţa democraţiei – căci stabilirea responsabililor de administrarea banilor publici este cheia de boltă a sistemului social - actul electoral a fost transformat într-un ritual fără finalitate. Trist este că nici după 1989 nu s-a schimbat mare lucru, iar electoratul a rămas la condiţia de „muţunache” al clasei politice, care, la rândul ei, şi-a descoperit esenţa în sloganul „La vremuri noi, tot noi”.
Vi se pare că guvernarea de stânga a fost diferită cu ceva faţă de guvernarea de dreapta? Aţi descoperit undeva esenţa social-democraţiei? Dar esenţa creştin-democrată? Dar liberalismul? Dar ecologismul? În ultimii 24 de ani am fost guvernaţi de grupări politice incerte, fără principii sociale şi economice clare, fără strategii care să salte naţia, dar mereu dispuse la compromisuri de-a dreptul absurde. A fost doar o întrecere pe principiul „Scopul scuză mijloacele”. Puterea s-a cucerit cu minciuni, mită electorală şi fraudă. Iar de pierdut s-a pierdut, de fiecare dată, din cauza dezamăgirii şi pentru că poporul a vrut să-i testeze la cârmă şi pe ceilalţi mincinoşi. Între timp, s-au rotit toţi pe la putere, iar alegătorii au rămas fără alternative. Au gustat din toate şi au găsit doar gustul amar al făţărniciei.
Însă minciuna nu e totul. Hoţia şi incompetenţa fac şi ele parte din scenariu. În loc de strategii administrative, economice sau sociale, românii au avut parte de o polarizare fără precedent a grupurilor de interese, grupuri care a secătuit ţara până la ultima picătură de energie. Uitaţi-vă ce firme sunt abonate la banii publici! Numai una şi una, toate implicate, într-un fel sau altul, în jocul politic.
Uitaţi-vă cum au guvernat şi unii, şi alţii. Pe de o parte se anunţau tăierile de pensii, pe de alta se spărgeau miliarde pe săli de sport construite în sate muribunde. În timp ce în spitale se murea (şi se moare!) cu zile, sume colosale au fost (şi sunt!) dirijate către tot felul de gogomănii pompoase. Preţul gazelor este „liberalizat” printr-un grafic de scumpire. Numărul de bugetari s-a triplat în ultimii 14 ani. Impozitele totale plătite de o firmă românească au ajuns să fie de 1,8 ori mai mari decât media europeană şi de 2,5 ori mai mari decât media din SUA. Efectul acestei impozitări excesive? Economia moare, şomajul a atins cote dramatice. În schimb, în ciuda faptului că suntem cocoşaţi de taxe, n-avem şosele, n-avem apă rece şi căldură, n-avem medicamente, n-avem învăţământ…
Să nu ne mai mirăm, aşadar, că lumea nu mai merge la vot. Să ne mirăm că românii încă mai rabdă tagma cocoţată în fruntea ţării şi intitulată clasă politică.
