Am mers, cam puţini, ce-i drept, la vot şi ne-am desemnat reprezentanţii în viitorul Parlament European. Şi cu asta ce-am făcut? Toţi liderii de partide, mai mari, mai mici, ne-au vorbit de „viitorul european al României”, de „consolidarea Uniunii Europene” şi de „viitorul luminos al spaţiului comunitar”, dar la modul concret au lipsit cu desăvârşire referirile la proiectele pe care partidele sau viitorii europarlamentari le vor susţine în instituţiile europene.
Ne-am întors repede la bălăcăreala politică cea de toate zilele, iar UE tinde să fie tot mai sublimă, dar să dispară, treptat, cu desăvârşire din preocupările politicienilor români. În fapt, singura miză pe care mulţi dintre politicieni au văzut-o în alegerile pentru Parlamentul European a fost repetiţia generală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. De altfel, mai toată campania electorală, atâta câtă a fost, a fost centrată în jurul potenţialelor figuri care se vor regăsi pe buletinele de vor şi la scrutinul pentru Cotroceni. Ponta, Antonescu, Ungureanu, Udrea, toţi au fost din acest punct de vedere o apă şi-un pământ, lipiţi lângă listele de candidaţi la europarlamentare, fără a avea însă nici unul nici în clin, nici în mânecă cu problemele comunitare.
Ce-i drept, rezultatul alegerilor a determinat măsura „surpriză” din partea demisionarului Antonescu de a a-şi trece europarlamentarii cu arme şi bagaje în tabăra PPE. Că e bine, că e rău, vom vedea. Dar că o asemenea decizie s-a putut lua cât ai bate din palme dovedeşte cam cât de profund a mai rămas PNL ancorat în doctrina ce-i dădea ştaif de „partid istoric”. Indignarea ALDE e justificată, la fel cum PPE nu poate să încerce decât un sentiment de satisfacţie…
Că europarlamentarele au fost considerate „fără miză” de politicienii mioritici o dovedeşte lipsa de importanţă care se dă următorilor paşi în reaşezarea instituţiilor europene. Nu vin vremuri uşoare. Partidele extremiste controlează un sfert din Parlamentul European, se pune deja problema necesităţii unui soi de alianţe între curentele tradiţionale pentru a preveni o surpare a instituţiei din interior. Un prim test vor fi negocierile pentru desemnarea preşedinţiei Comisiei Europene şi a viitorilor comisari europeni. Desigur, aici intră în scenă şi Consiliul European, dar la noi prea puţin contează negocierile care deja au început. Mai mult, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au găsit şi în asta un nou prilej de a-şi pune contre, uitând că, în astfel de momente, este vital ca România să aibă coerenţă şi o voce unitară dacă doreşte să desemneze un comisar pentru un portofoliu cel puţin la fel de important precum cel pe care l-a avut până acum. Şi n-ar fi de mirare că, dacă liderii politici nu vor reuşi să depăşească ranchiunele electorale să ne trezim, în loc de un comisar al Agriculturii, cu un comisar al papiotelor sau al agrafelor… Dar asta pentru cine să conteze? Pentru UE? Ce treabă avem noi cu UE?
