Oraşul otova

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bre, cine naiba suntem noi, gălăţenii? Au suntem moldoveni cumva? Nu prea ne place accentul şi damful… Suntem munteni? Nu, că nici măcar cu brăilenii nu prea ne înfrăţim decât cât… să trecem podu´. Dar suntem băieţi deştepţi în afaceri, agricultori pricepuţi, ingineri desăvârşiţi, artişti? Am putea spune “da” şi “nu” pentru toate, deşi nu putem fi de toate. Nu suntem cei mai răi şi nici cei mai buni, nu avem un oraş urât, dar nici frumos nu-l ţinem. Şi ce tradiţie avem doar a noastră? Suntem oare noi “fiii scrumbiei” ori chiar prăfuiţii “oraşului roşu”? Cine naiba suntem? Înainte de pălălaia din ´89, ne credam, ni se spunea s-o credem, “oraşul oţelului”, “oţelari” (mă rog, unii erau şi… turnători), dar Combinatul, nemaifiind acum al nostru cu acte, ne-am pierdut interesul, cum nu te mai intersează după divorţ ce ţi-a ajuns nevasta. Nu mai suntem port, pentru că nu ne intră şi nu ne ies vapoare, Şantierul Naval e al altora şi am uitat şi de el. Nici „oraşul de tablă” nu mai suntem, că s-au mai dărâmat din „buticuri ” şi gărăjele…

A, poate om fi… oraşul cuiva? „Oraşul lui Cuza”? Nţ, că domnul ne-a fost doar jude şi pârcălab, nu s-a năsacut aici. Unde s-a născut Cantemir, dar nu pomenim despre asta decât aşa, subţire… Şi, oricum, din pricina politicii savantului de renume mondial-medieval, după alianţa cu ruşii, tătarii ne-au ras! Nu, nu în cap, ci de tot, ne-au ras oraşul de pe faţa pământului, cum le-au făcut apoi sovieticii şi lor, în Crimeea… Ei, păi când eram „oraşul tovarăşului Dej”, aici se făcea Combinatul şi se punea de o viitoare universitate. Omul nu voia poate să se facă de râs în faţa lui socră-său, sifonarul de pe strada Balaban, şi ne-a tot pompat… Ne-a trebuit, nu ne-a trebuit combinat, l-am avut şi am ajuns oraş (mono)industrial! Cu Dăscălescu prim-ministru, iar am fost „ai cuiva”, am avut şi pile, să fim drepţi! După ´89, am tot vânat câte un secretar de stat, câte un ministru, dar instituţiile zonale cu sediul la Galaţi - ştiţi, în ´38, în plină dictatură carlistă, în perioda rezidenţiatului regal, am ajuns capitală peste un ţinut cu zece judeţe - în loc să se înmulţească, s-au mutat spre Constanţa. Se pare că nu ne priesc decât dictaturile, nu ştim de vorbă bună! Şi vorbe bune nici despre noi nu spunem! Nu e nici oraşul lui Eminescu: poetul nu s-a născut la noi şi a trecut de altfel în fugă pe aici, când a stat nu la prefect, ci la un pescar sărac, iar o dată „ajunsese rău”, era rândaş… Nici măcar bandiţi de seamă n-am avut - niscai haiduci judeţeni mici, da, însă un Terente dotat, nu!

Însă, s-au aşezat mulţi străini aici şi ne-au făcut mari servicii. Negri era însă atât de modest din fire, că nici măcar Şcoala Normală nu s-ar fi numit „Negri” dacă era după noi, ci „Asachi”. Norocul nostru cu ministrul Şcoalelor, întemeietorul Haret! A venit şi Urechia. Sigur, primul gălăţean propus în prima serie a Premiului Nobel, dar uităm mereu asta! Şi pe el l-au tras „prietenii” înapoi, să nu ia premiul…

Iar acum, profesor, plastician, scriitor ori muzician, gălăţeanul merge doar la bisericuţa lui, nu se amestecă! Nu, noi, gălăţenii, nu suntem ai cuiva! Uite, tocmai au venit ieşenii dintr-o asociaţie cuturală să facă tabără literară la noi, dar au găsit câmpurile artistice destul de pustiite în calea concurenţei… Este invitat să cânte în tabără şi Jula, apreciat de ieşeni, de bucureşteni. Pe vremuri, când vorbeai de Galaţi, ziceai Jula şi Sidex. Sigur, şi pe Ivanovici îl pomenim acum, când nu mai e…

Citit 1292 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2014 17:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.