Zilele acestea, poate cel mai discutat subiect în mediul virtual este reprezentat de migrarea japonezilor de la Yazaki spre Brăila. 3.500 de locuri de muncă într-un oraş cum este Galaţiul reprezintă într-adevăr un impuls pentru orice economie locală, mai ales dacă ne gândim la faptul că acei 3.500 de oameni sunt plătitori de impozite, consumatori, creatori la rândul lor de locuri de muncă conexe. Întregul spaţiu virtual ce urmăreşte presa din Galaţi şi Brăila s-a inflamat. A luat atitudine. A început să înjure.
Toate bune şi frumoase. Numai că rândurile scrise de diverşi comentatori nu reprezintă altceva decât strigăte în van. Nimănui din clasa politică gălăţeană nu îi pasă de aceste nemulţumiri şi de aceşti nemulţumiţi. Acei nemulţumiţi, cel mai probabil, nu vor ieşi la vot. Presa nu poate face altceva decât să relateze o stare de fapt. Restul depinde de societate. O societate amorfă, fără pic de spirit protestatar nu reprezintă altceva decât o masă de manevră, iar Internetul o supapă cât se poate de utilă pentru frustrările micii mase de nemulţumiţi.
Pierderea investiţiei Yazaki nu reprezintă decât o mică parte din nenorocirea Galaţiului, nenorocire la care au pus umărul, cu mic, cu mare, absolut toţi politicienii locali ce s-au perindat prin funcţiile de conducere ale oraşului şi ale judeţului.
Să îi lăsăm să urle la computer, pentru că altceva oricum nu vor face niciodată. În afară de postările belicoase nu am văzut nicio mişcare din partea niciunui ONG sau din partea persoanelor fizice, când a venit vorba de problema căldurii şi a apei din oraş. Suntem la Dunăre şi totuşi plătim cea mai scumpă apă din regiune. Suntem, cel puţin teoretic, un oraş industrial şi, cu toate acestea, cel mai probabil, nu vom avea căldură la iarnă. Citeam comentarii din partea cititorilor "Vieţii libere", care mă acuzau că aş avea vreun parti-pris cu cei de la Apaterm. Cum nu se poate mai fals. Scriu în fiecare zi de Apaterm şi de Apă-Canal, tocmai în speranţa că cititorii vor înţelege, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, că situaţia este cum nu se poate mai gravă. În speranţa că vor înţelege că la iarnă vor îngheţa în case, alături de copii şi de părinţi. Din păcate, imobilitatea gălăţenilor s-a văzut inclusiv iarna trecută, atunci când nimeni nu a zis nici pâs când s-a tăiat căldura. Când doar doi-trei oameni au venit la ziar pentru a ne arăta primele facturi la căldură, emise în februarie, prin care erau înştiinţaţi că trebuie să plătească 600-700 de lei pentru căldura pe care nu au primit-o. Restul au stat şi au înghiţit sau, şi mai grav, şi-au plătit facturile absolut aberante.
Rolul presei este acela de a trage semnale de alarmă vis-a-vis de lucrurile grave care se petrec în oraş sau în ţară. Restul ţine de cei care citesc presa, de cei care comentează. Un ziar sau un ziarist nu pot face altceva decât să constate. Acţiunile sunt în mâna altora. În mâna acelora care pot ieşi la vot, în mâna acelora care pot face petiţii, în mâna acelora care pot ieşi paşnic în stradă. Interacţiunea pe internet este bună, dar deocamdată, după umila mea părere, absolut inutilă. Poftiţi, deci, de comentaţi!
