Am putea crede că din comoditate n-au ieşit la urne aproape jumătate dintre gălăţenii cu drept de vot: las´ să construiască alţii turul unu şi când o da în clocot turul doi, abia atunci să se exprime, hotărâtor. În primul tur, având nu mai puţin de 14 feluri de mâncare… electorală, era mai greu să se decidă.
Am observat şi că aproape fiecare îşi alege un candidat care-i seamănă la fire, nu la politică. Unii s-au săturat de politică. Nu mă mir nici că, la Galaţi, Ponta a ieşit mai bine decât în alte zone: aici e fief vechi, cristalizat: indiferent cine a fost la putere la Bucureşti, PSD, ca titular, ca partener de guvernare ori în opoziţie, dar cu directori împânziţi prin direcţiile deconcentrate, a fost mereu la putere, de când era FSN, apoi FDSN, PDSR… Sunt în cărţi şi atunci când n-au aşi în mânecă!
Dar se cuvine să respectăm toate opţiunile, aşa-i democratic. Chiar şi pe cele ale celor care spuneau că au votat un preşedinte ce le va da… joburi şi pensii mari. De ce nu… lapte şi miere? Sigur, şi Ponta a promis mărirea pensiilor şi micşorarea impozitelor, dar… cât mai era premier. Apropo, e mai comod să organizezi alegeri şi să le câştigi: ai şi de posturi tv, şi trepăduşi prin instituţii, care să facă voluntariat, fie numai la lipit afişe, poţi promite joburi şi fonduri cui te ajută şi îi convinge pe alţii. Înainte de război se ştia: cine organiza alegerile, partidul la putere, le şi câştiga. Cu mardeiaşi, cu cărţi de alegător confiscate, chiar cu militari plimbându-şi baionetele prin faţa secţiilor de votare, cu păruieli în toată legea (citeam în presa vremii cum mai trosneau, la propriu, capetele electoratului sub bastoane, la Galaţi, unde chiar şi istoricul Moise Pacu, ziarist şi om politic, s-a ales cu capul spart).
Acum nu dai cu parul. Ca şi Băsescu înainte, Ponta a câştigat masiv pe cartea basarabeană. TVR Moldova, pontul, pardon, postul nostru naţional care să le vorbească megieşilor despre ce se întâmplă pe ambele maluri ale Prutului, este un dar la fel de concret precum acordarea cetăţeniei pentru moldoveni, după reţeta Băsescu. Un lucru frăţesc, desigur, dar care pică, în mod dubios, doar cu o ţâră înainte de ziua alegerilor, cu reportaje şi un lung interviu cu premierul Leancă…
Presa străină comenta faptul că, în ciuda scandalurilor de corupţie din partidul său, fostul procuror Ponta a câştigat popularitate promiţând şi oferind mici creşteri salariale, susţinând că aşteaptă investitori chinezi. Poate şi sloganul împăciutor al lui Ponta, cu preşedintele care uneşte, îi asigură pe adversari că nu-i va băga în puşcărie, iar pe moldoveni că ne unim cumva. Stilul belicos al preşedintelui Băsescu îl forţa pe orice candidat cu scaun la cap să se arate, în contrast, „ecumenic”. Încercând să-l doboare, chiar Băsescu i-a oferit reţeta.
Dar şi Iohannis a avut reţetă. Sloganul său de campanie, cu „lucrul bine făcut”, bătea apropouri la originea sa, „lucrul nemţesc” însemnând seriozitate, exactitate, muncă. Pentru o ascensiune politică naţională, cam la fel de rapidă precum a lui Băsescu, primarul Sibiului a obţinut, putem spune, chiar o victorie de etapă. Stafful său declara (ei, aşa se şi face în politică: nu recunoşti nicio înfrângere) că s-a obţinut chiar mai mult decât se anticipa. Iar turul doi poate răsturna lucrurile.
Ambii duelişti ar trebui să se înfrunte, dar cine va alege armele? Poate Ponta, căci a propus o dezbatere fără acuzaţii, pe programe. Poate şi un semn că nu poate găsi ceva compromiţător la Iohannis.
